Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că în şedinţa Executivului de miercuri a fost adoptată hotărârea de guvern prin care s-a stabilit ca alegerile locale parţiale pentru primari şi un consiliu local să se desfăşoare în data de 27 iunie 2021 şi care va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial, Partea I.
Potrivit unui comunicat al AEP, în cadrul aceleiaşi şedinţe a fost adoptată hotărârea de guvern pentru aprobarea calendarului acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor locale parţiale.
Conform prevederilor hotărârii, perioada electorală va începe în data de 23 mai 2021, candidaturile vor putea fi depuse până cel mai târziu la data de 7 iunie 2021, iar campania electorală va începe în data de 12 iunie 2021.
Totodată, au fost adoptate două hotărâri de Guvern – una privind stabilirea măsurilor tehnice necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor locale parţiale, prin care sunt delimitate atribuţiile instituţiilor implicate în organizarea acestui procesul electoral şi cealaltă privind stabilirea cheltuielilor necesare pregătirii şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor locale parţiale.
Potrivit AEP, cele trei hotărâri vor intra în vigoare la data de 23 mai 2021.
Sursa citată menţionează şi lista cuprinzând circumscripţiile electorale în care se organizează alegeri locale parţiale în data de 27 iunie 2021:
I. Circumscripţiile electorale în care se organizează alegeri locale parţiale pentru primari:
Judeţul Alba
* Comuna Ciuruleasa
* Comuna Meteş
Judeţul Arad
* Comuna Zăbrani
Judeţul Argeş
* Comuna Aninoasa
* Comuna Rociu
Judeţul Bacău
* Comuna Tamaşi
Judeţul Braşov
*Comuna Şinca Nouă
Judeţul Brăila
* Comuna Viziru
Judeţul Caraş-Severin
* Oraşul Bocşa
Judeţul Călăraşi
*Comuna Cuza Vodă
*Comuna Frumuşani
Judeţul Covasna
*Comuna Ozun
Judeţul Dâmboviţa
*Comuna Braniştea
Judeţul Dolj
*Oraşul Filiaşi
*Comuna Cătane
*Comuna Sadova
*Comuna Terpeziţa
*Comuna Ostroveni
Judeţul Galaţi
*Oraşul Târgu Bujor
Judeţul Gorj
*Comuna Bumbeşti-Piţic
Judeţul Hunedoara
*Comuna Burjuc
*Comuna Romos
*Comuna Sarmizegetusa
Judeţul Ialomiţa
*Comuna Gura Ialomiţei
*Comuna Ion Roată
Judeţul Ilfov
*Oraşul Bragadiru
*Comuna Găneasa
Judeţul Mehedinţi
*Comuna Obârşia de Câmp
Judeţul Olt
*Comuna Deveselu
Judeţul Prahova
*Comuna Şotrile
Judeţul Sălaj
*Oraşul Şimleu Silvaniei
Judeţul Suceava
*Oraşul Vicovul de Sus
Judeţul Timiş
*Comuna Voiteg
Judeţul Vâlcea
*Comuna Scundu
*Comuna Slătioara
De asemenea, se vor organiza alegeri locale parţiale pentru consiliul local în comuna Cojasca din judeţul Dâmboviţa.
Conform comunicatului, hotărârile au fost iniţiate de către Autoritatea Electorală Permanentă şi urmează a fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pentru mai multe detalii cu privire la alegerile parţiale, AEP vine în sprijinul competitorilor electorali şi pune la dispoziţia acestora pagina web https://partiale2021.roaep.ro.