Fostul președinte american Donald Trump nu își dezamăgește fanii cei mai înverșunați. În timp ce liderii lumii au transmis duminică mesaje de Paște prin care invocau pacea și solidaritatea în vremurile dificile prin care trece omenirea, rămas fără acces la rețelele sociale, Trump a transmis totuși o urare în stilul său, deloc …creștinesc. ”Paște Fericit tuturor, inclusiv nebunilor radicali de stânga care au fraudat alegerile și vor să ne distrugă țara”, scrie hotnews.ro.
Trump a transmis urarea prin intermediul unui comunicat de presă. De altfel, în contextul în care a fost suspendat de pe Twitter și Facebook, Trump comunică cu jurnaliștii prin declarații de presă scurte transmise prin email și pe site-ul său inaugurat după plecarea de la Casa Albă.
În primul său interviu luat chiar de nora sa, după terminarea mandatului, Trump spunea că twitter este, oricum, plictisitor și se gândește să își facă propria platformă.
David Frum, fostul speechwriter al președintelui George W Bush, a calificat declarația lui Trump drept „un mesaj de Paște plin de resentimente și furie”.
Potrivit The Guardian, acesta a mai spus că mesajul demonstrează că nivelul de înțelegere al lui Trump în privința credinței creștine este zero. La câteva ore distanță de primul mesaj, Trump a revenit, de data aceasta cu o declarație simplă: ”Paște fericit!” .
Trump: Paște fericit tuturor, inclusiv nebunilor radicali de stânga care au fraudat alegerile și vor să ne distrugă țara!
Facebook Comments