Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Borș II, Vărșand și Nădlac II au depistat, în ultimele 24 de ore, cincisprezece cetăţeni din Afganistan şi Tunisia, care intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în trei automarfare sau pe jos.
* În data de 08.02.2021, în jurul orei 10.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș II, s-a prezentat pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean polonez, în vârstă de 26 de ani, conducând un automarfar marca Volvo și semiremorcă marca Krone, ambele înmatriculat în Polonia. Şoferul transporta granule de magneziu, pe ruta Grecia-Polonia.
În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit al mijlocului de transport, în urma căruia au descoperit, ascunse în compartimentul marfă, şase persoane. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, cinci adulți și un minor, cu vârste cuprinse între 15 şi 27 de ani, toți fiind solicitanţi de azil în România.
* Și poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Poliţiei de Frontieră Vărşand au efectuat controlul amănunţit asupra a două ansambluri rutiere, conduse de un cetăţean grec şi un român.Conform documentelor de însoţire a mărfii, şoferii transportau produse cosmetice şi lenjerii de pat pentru societăţi din Cehia şi Italia.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, în interiorul compartimentelor de marfă au fost descoperiţi, ascunşi printre marfa transportată, opt cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, 5 minori cu vârste cuprinse între 9 şi 17 ani şi 3 tineri cu vârste cuprinse între 21 şi 27 de ani.
* În data de 08.02.2021, în jurul orei 07.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Poliţiei de Frontieră Nădlac II au observat în terminalul de ieşiri automarfare, la aproximativ 100 de metri de linia de frontieră, o persoană care se deplasa pe jos spre teritoriul Ungariei. Deoarece aceasta nu îşi justifica prezenţa în zonă, a fost condusă la sediul punctului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor s-a stabilit că este un cetăţean din Tunisia, în vârstă de 21 de ani.
În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.