Așa arată Drumul județean 763a care leagă Hălmăgel de Tărnăvița. Drum reabilitat toamna trecută de administrația actuală, PNL.
Aceiași administrație, condusă de Iustin Cionca, a ieșit în urmă cu ceva vreme să le arate degetul corector arădenilor care îndrăznesc să jignească Aradul atunci când îl numesc „sat“.
Noi ne-am conformat deja și l-am numit așezare din epoca de piatră. Satele au apărut ulterior, ca forme de civilizație superioară. Iar la cum arată acest drum, proaspăt reabilitat, ne este greu să credem că o astfel de imagine ar face cinste Aradului și le-ar aduce onoare arădenilor.
Încercările stupide de a mai găsi vinovați prin alte părți sunt cam degeaba acum, având în vedere că administrația PNL-PDL domină categoric întregul Arad de aproape două decenii.