Tânără din Camerun, prinsă la Nădlac cu pașaportul altei persoane

by Adrian Pavel

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota  au depistat o tânără din Camerun, în vârstă de 26 de ani, care a încercat să iasă ilegal din ţară, folosind un document de călătorie ce aparţinea altei persoane.

 

La sfârşitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II s-a prezentat, pe sensul de ieșire din țară, pentru a efectua formalităţile de frontieră, o persoană de sex feminin, călătorind într-un autocar care circula pe ruta România-Austria.

La controlul de frontieră, aceasta a prezentat o carte de identitate eliberată de autoritățile din Franţa. La verificarea documentelor, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că între persoana prezentă la control şi fotografia din cartea de identitate există diferenţe de fizionomie, motiv pentru care tânăra a fost condusă la sediul instituției pentru cercetări.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că este cetăţean din Camerun, în vârstă de 26 de ani şi a intrat legal în ţară în baza unei vize eliberate de autoritățile române în scop de studii. Aceasta a declarat că a recurs la această metodă deoarece intenționa să ajungă într-un stat din vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanei în cauză, efectuând cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca, la finalizare, să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Facebook Comments