Arheologii au descoperit rămășițele a doi bărbați care au murit în erupția vulcanică ce a distrus vechiul oraș roman Pompei

by Cristian Dobre

Arheologii au descoperit rămășițele bine conservate a doi bărbați care au murit în erupția vulcanică ce a distrus vechiul oraș roman Pompei în urmă cu aproape două mii de ani, scrie BBC.com.

Unul dintre aceştia era probabil un bărbat cu un statul social înalt, cu vârsta cuprinsă între 30 şi 40 de ani, care purta în momentul morții o pelerină din lână prinsă sub bărbie.

Cel de-al doilea, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 23 de ani, purta o tunică şi avea câteva coaste rupte, indiciu că ar fi fost un sclav care făcea muncă grea.

Bărbații au murit cel mai probabil în timp ce căutau un refugiu, au declarat arheologii.

„Aceste două victime erau probabil în căutarea unui adăpost când au fost spulberate de curentul piroclastic aproximativ la ora 9:00 dimineaţa”, a spus Massimo Osanna, directorul sitului arheologic. „Au murit prin şoc termic, după cum demonstrează picioarele şi mâinile încleştate”.

Pompei, situat la 23 de kilometri sud-est de Napoli, avea circa 13.000 de locuitori atunci când a fost îngropat sub cenuşă vulcanică, pietre ponce şi ţărână, rămânând încremenit în timp.

Ruinele oraşului au fost descoperite abia în secolul al XVI-lea, iar săpăturile arheologice organizate au început în jurul anului 1750. Cu toate acestea, în vremuri mai recente, atenţia s-a concentrat pe conservarea ruinelor expuse care au început să se dezintegreze.

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments