Numeroase vaccinuri au fost create folosind celule recoltate de la un embrion, în anii 1960. Dar folosirea lor a creat și o dilemă morală, relatează BBC.
Timp de zeci de ani, oamenii de știință au crezut că cele aproximativ 37,2 trilioane de celule care alcătuiesc corpul uman se vor diviza la nesfârșit, dacă li s-ar da ocazia.
Apoi, un tânăr om de știință american, Leonard Hayflick, a făcut o descoperire care a șocat lumea. Se pare că celulele umane obișnuite se pot diviza între 40 și 60 de ori înainte de a muri. Această limită strictă este cunoscută sub numele de „limita Hayflick”.
Apoi, în 1962, Hayflick a făcut o nouă descoperire. „Fără ea, poate că nici măcar nu am fi în viață”, spune Stuart Jay Olshansky, expert în biodemografie și gerontologie la Universitatea din Illinois, Chicago.
Totul a început când o femeie al cărei nume nu a fost făcut public, însărcinată în trei luni, a făcut un avort legal în Suedia. Așa cum a scris autorul Meredith Wadman în cartea sa, The Vaccine Race: Science, Politics and the Human Costs of Defeating Disease, embrionu a fost trimis la Institutul Karolinska din Stockholm.
Hayflick a obținut de la această instituție celulele pe care le-a folosit pentru cercetările sale. În laboratorul său de la Institutul Wistar din Philadelphia, a reușit să incubeze o parte din țesut în mai multe sticle la 37 de grade Celsius și a așteptat ca enzimele să divizeze celulele individuale.
Una dintre aceste sticle s-a transformat în cele din urmă în linia celulară „WI-38”. În anii care au urmat, flacoane înghețate cu aceste celule au fost trimise către sute de laboratoare din întreaga lume, iar WI-38 este acum cea mai veche și disponibilă linie celulară de pe planetă. Astăzi, celulele sunt utilizate pentru vaccinuri împotriva poliomielitei, rujeolei, oreionului, rubeolei, varicelei, herpesului zoster, adenovirusului, rabiei și hepatitei A.
De ce sunt celulele atât de speciale?
La scurt timp după ce Hayflick a descoperit că celulele mor, și-a dat seama că, dacă le separi de fiecare dată când se dvizează și le îngheți, o singură sursă poate furniza teoretic o rezervă aproape nelimitată – în jur de 10.000.000.000.000.000.000.000 (10 sextillioande) în total.
Și, deși celulele WI-38 sunt muritoare, ele pot fi cultivate mai mult timp înainte de a ajunge la „limita Hayflick”.
WI-38 și o altă linie, MRC-5, sunt cel mai des folosite în cercetare. Celulele MRC-5 au fost obținute din plămânii unui alt embrion de trei luni. De această dată avortul a avut loc în Anglia în 1966 din „motive psihiatrice”, iar astăzi celulele sunt folosite pentru a vaccinuri, inclusiv împotriva hepatitei A, varicelei și poliomielitei.
Embrionii sunt considerați a fi „cea mai curată” sursă posibilă de celule, deoarece este mai puțin probabil să fi luat vreun virus din lumea exterioară care ar putea contamina vaccinurile sau ar putea da peste cap rezultatele experimentelor.
În 2017, Hayflick i-a cerut lui Olshansky să cuantifice exact câte vieți au salvat celulele până în acel moment. Prin compararea prevalenței globale a anumitor boli infecțioase în anii 1960, când a fost descoperită linia celulară, cu prevalența bolilor infecțioase din 2017, el a calculat că vaccinurile făcute cu WI-38 ar fi putut preveni aproximativ 4,5 miliarde de infecții. În total, celulele ar fi salvat probabil 10,3 milioane de vieți.
Cu toate acestea, au existat unele controverse legate de originile liniei celulare.
În afară de faptul că unii oameni se simt deranjați de legătura cu avorturile, femeia de la al cărei embrion provin celulele, pe care Wadman a numit-o „doamna X”, nu a acceptat utilizarea acestora. De alfel, nici măcar nu a știut despre acest lucru mulți ani, până când a fost contactată de cineva de la Institutul Karolinska care spera la un istoric medical mai detaliat.
Este puțin probabil ca incidentul să se repete astăzi, deoarece țesutul uman este reglementat în Statele Unite. Orice material colectat este supus unui set de standarde etice introduse în 1981, pe care cercetătorii trebuie să le respecte pentru a primi finanțare federală. Principala cerință este consimțământul informat.
Cu toate acestea, regula nu se aplică retrospectiv.
Problema a fost adusă pentru prima dată în atenția publicului de cartea „Viața nemuritoare a Henriettei Lacks”, din 2010, despre o femeie afro-americană căreia i s-au prelevat fără să știe celule, devenite linia de celule HeLa, de asemenea folosită pentru cercetare în domeniul vaccinurilor, medicamentelor și fertilizării in vitro.
Aceste încălcări ale eticii au devenit și mai problematice odată cu apariția secvențierii genetice la prețuri accesibile. Liniile celulare umane conțin ADN uman – iar WI-38 conține 50% din ADN-ul mamei. În această lumină, nu reprezintă doar o încălcare a încrederii, ci și a confidențialității.
Secvența genetică a unei persoane poate oferi informații despre riscul familial de îmbolnăvire, strămoși, inteligență și durata de viață potențială. Chiar și în cazurile în care se obține consimțământul informat, există încă unele dezbateri cu privire la etica utilizării țesutului uman – deoarece materialul genetic este de natură familială, iar această decizie ar putea afecta și alte rude.
O modalitate de a face față acestor preocupări este de a implica familia în deciziile cu privire la momentul și modul în care informațiile lor genetice sunt utilizate. Pentru linia celulară HeLa, s-au făcut unele eforturi pentru a realiza acest lucru. În 2013, Institutul Național de Sănătate a ajuns la o înțelegere cu rudele lui Lacks și a înființat un grup care include membri ai familiei, pentru a examina cererile de acces la genomul complet. Aceasta, chiar dacă o echipă germană publicase deja secvența completă pe internet.
În ciuda acestor îngrijorări, se consideră că beneficiile utilizării celulelor depășesc cu mult riscurile și multe organizații religioase care, altfel, sunt anti-avort, și-au anunțat public sprijinul pentru utilizarea vaccinurilor fabricate în acest mod atunci când nu există alte alternative, inclusiv Biserica Catolică.
Sursa: digi24.ro
