Cu riscul de a obosi cititorii, vă prezentăm un nou exemplu de la Oradea, despre cum ar trebui să funcționeze o administrație eficientă. În timp ce la Arad, partidele de dreapta se luptă pentru ciolan, iar la Consiliul Județean încă nu s-a terminat euforia după scorul obținut la alegeri, la Oradea se muncește din greu pentru atragerea de fonduri europene.
Noul președinte al Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a avut ieri am o întâlnire de lucru cu reprezentanții instituțiilor ce vor emite avize pentru primăriile din județ, pentru proiectele de introducere a rețelei de gaz pe fonduri europene. Termenul de depunere a proiectelor este 17 decembrie 2020, lucrur pe care nu știm dacă cei de la PNL Arad îl cunosc sau vor veni din nou să ne spună că PSD e de vină pentru că au ratat finanțările europene.
„Primăriile au nevoie de susținere în această perioadă, având în vedere că avem la dispoziție doar o lună pentru depunerea proiectelor în scopul finanțării europene a introducerii a rețelelor de gaz. Tot pentru a eficientiza acest proces am identificat 4 zone din județ care ar avea mari șanse să obțină finanțare europeană în această sesiune de depunere a proiectelor prin POIM, pe axa de finanțare 8.2. (…) Am identificat aceste zone în urma unor criterii impuse pentru a obține punctaje cât mai mari. Un criteriu a fost numărul de gospodării active din perimetru (minimum 1000 de gospodării, în timp ce punctajul maxim se acordă perimetrelor cu peste 3000 de gospodării active). Un alt criteriu este ca peste 60% din locuitorii fiecărui perimetru să se racordeze la gaz.
Bugetul total al liniei de finanțare la nivel național este de 236 milioane de euro, urmând ca valoarea maximă pentru fiecare proiect să ajungă la suma de 25 milioane de euro. Introducerea rețelelor de gaz este primul pas pe care îl facem în vederea creșterii calității vieții locuitorilor județului Bihor“, spune Ilie Bolojan, un profesionist de la care au ce învăța mai marii Aradului.