3 sfaturi pentru crearea unui magazin online în contextul Covid 19

by webeditor

Pandemia provocată de noul virus Covid-19 a provocat din nefericire o schimbare majoră a felului în care oamenii aleg să cumpere: de la petrecerea timpului liber în centre comerciale de mari dimensiuni, căutând oferte și făcând comparații și încercări ale produselor, oamenii aleg siguranța propriului cămin și confortul canapelei atunci când vine vorba de  shopping. Era cât se poate de reală tendința de creștere a cifrei de afaceri realizate de magazinele online, însă deciziile autorităților de a forța închiderea anumitor spații comerciale și restricționarea dreptului de circulație a persoanelor au provocat o creștere consistentă a numărului de comenzi pe internet.

În aceste condiții, este evident că opțiunea înființării unui magazin online va spori semnificativ șansele unui întreprinzător de a reuși în acest domeniu. Pentru a crea un magazin online este nevoie de câțiva pași și de o strategie prin care să pătrundem în domeniul e-commerce.

Înregistrarea afacerii

În primul rând, este necesară o formă legală prin care ne putem înregistra în arhivele autorităților. Doar astfel vom putea desfășura activitatea comercială în cadrul legal specific. Pe lângă îndeplinirea acestor formalități, este necesar să contractăm și serviciile unui contabil autorizat, cu ajutorul căruia să putem răzbate în domeniul prevederilor legale în materie de fiscalitate.

Alegerea domeniului online

Denumirea domeniului trebuie să fie cât mai scurtă, să aibă strânsă legătură cu numele afacerii și să descrie concis activitatea. Este unul dintre cei mai importanți pași, deoarece are o influență majoră în ratingul SEO, dă o notă de profesionalism și seriozitate afacerii, asigură creșterea vizibilității.

Dacă bugetul permite, este recomandată achiziția unui domeniu premium, care, în mod uzual, este prezent de mult timp în mediul online, beneficiază de o reputație și o credibilitate ce pot propulsa orice afacere și este de natură să atragă vizitatorii prin numele sugestiv pe care îl are. Dacă publicul țintă este cel român, este recomandată înregistrarea domeniu .ro.

Găzduirea online

Subsecventă alegerii și înregistrării domeniului web, contractarea unor servicii de găzduire a magazinului online este absolut necesară – prețul unui pachet de găzduire Magento fiind cuprins între 30 și 280 Euro lunar, în funcție de necesarul de resurse și opțiuni pentru funcționarea optimă. Magento este una dintre cele mai bune platforme e-commerce și alegerea unora dintre cele mai mari brand-uri la nivel global: Nike, Ford, Lenovo, Nestle. Această platformă se remarcă prin caracteristici care au propulsat-o în top:

  • Este open-source – orice dezvoltator poate studia, modifica și folosi codul sursă, Magento CE fiind gratuită, cu un număr impresionant de module disponibile în Marketplace.
  • Beneficiază de o comunitate foarte mare de dezvoltatori, programatori, bloggeri și utilizatori pasionați de a crea conținut și a soluționa probleme pe această platformă.
  • Suportul tehnic continuu se traduce într-o funcționare ireproșabilă și sigură.
  • Este o platformă flexibilă – permite dezvoltatorului control complet asupra funcționalităților și opțiunilor de implementat, dar și posibilitatea integrării unor servicii de terță parte, precum portale de plată sau monitorizarea transportului, dispunând inclusiv de instrumente Google încorporate.
  • Suportul pentru acces de pe dispozitive mobile.

O alegere dificilă este între a vinde produse aflate în gestiunea unui alt agent comercial sau crearea și gestionarea unui stoc propriu. Prima variantă oferă posibilitatea de a vinde oricărei persoane, neimplicând costuri de depozitare, transport, chirii sau capital pentru achiziția unui stoc. Nu este, însă, varianta ideală, căci nu există control asupra livrării la timp a produselor – orice eșec în actul comercial va fi atribuit exclusiv vânzătorului. În plus, returul produselor este o mare problemă, fiind neacceptat sau acceptat în termene și condiții imposibile.

Achiziționarea și gestionarea unui stoc propriu de produse poate reprezenta o povară financiară importantă, dar aduce posibilitatea organizării eficiente a lanțului logistic. Acestea se traduc în livrări rapide și conforme a unor produse care corespund exact calității descrise. Astfel, se poate construi în timp, pe baza satisfacției clienților, un brand de certă valoare.

Ca și clienții, proprietarii de afaceri trec prin vremuri tulburi și provocările cotidiene impun o regândire a modului în care se desfășoară comerțul. Este, așadar, fundamental ca în centrul oricărei strategii de vânzare să se afle satisfacția clientului și dorința de a oferi produse și servicii de calitate – toate posibile prin intermediul unui magazin online.

 

Facebook Comments