Şoimii Lipova şi Ripensia Timişoara s-au înfruntat astăzi, în turul 4 din Cupa României. Ambele echipe şi-au menajat jucători, sau au avut cazuri de Covid-19 în lot, doar unul de partea gazdelor şi nu mai puţin de cinci la „Ripi”, timişorenii anunţând destul de târziu infectările. DSP Timişoara le-a dat undă verde să joace la Lipova, deşi o anchetă de aseară, când au venit rezultatele şi până în această dimineaţă, erau greu de făcut. Dar FRF a fost de acord probabil cu varianta trupei de pe Bega. Eşalonul în plus de partea timişorenilor nu prea s-a văzut pe arena Banatul din Sânicolau Mic, unde divizionara secundă a făcut diferenţa dintr-un penalty uşor acordat, la un contact sau nu în careu, între Mădălin Popa şi Ene. Centralul sibian Şuvar a pus însă mingea pe var şi Sârbu a transformat lovitura de la 11 metri, pentru un 1-0, scor păstrat până la final. Oaspeţii au început ceva mai bine meciul, dar insistenţele lor nu au adus ocazii foarte mari la poarta lui Buta, Stoi şi Ene cadrând greşit din poziţii bune. Practic, cea mai mare oportunitate a primei părţi a aparţinut Lipovei, Bercu reluând slab cu capul, din poziţie ideală, în urma unui corner executat de Trip.
„Ripi” a avut cinci cazuri de Covid, dar meciul s-a…jucat
Până la pauză, Filimon şi Moise au creat şi ei pericol la poarta adversă, dar fără succes pe tabelă. Flavius Sabău i-a aruncat în luptă pe trei din jucătorii de bază, menajaţi în prima parte, dar Ripensia a închis bine culoarele, reuşind să păstreze cu calm avantajul minim. Abia în minutul 67 s-a consemnat o nouă situaţie mare în contul „şoimilor”, centrarea lui Codoban în faţa porţii trecând prin faţa a trei lipovani! Arădenii au avut mai mult mingea în ultimul sfert de oră, dar fără ocazii mari, astfel că trupa lui Cosmin Petruescu face pasul spre 16-mile Cupei României, fază în care intră în competiţie şi echipele de Liga 1, printre care şi UTA.
Urmează derby-ul de sâmbătă, cu Crişul
Pentru Lipova urmează derby-ul de campionat, de la Chişineu Criş, poate mai important decât duelul din această după amiază, în acel meci jucându-se primul loc, ce-i drept intermediar, al seriei a opta din Liga 3. Şoimii Lipova a abordat disputa de astăzi, în formula: R. Buta – Polgar, Dolga, Bercu (46 Codoban), Stoin (62 Vlad) – F. Trip, M. Popa (62 I.Gavrilă), D. Pop, A. Gavrilă (46 Prună) – Filimon, Al. Moise (46 A.Popa).