Luni, 5 octombrie 2020, va fi neobișnuit de cald pentru începutul lunii octombrie, cu maxime de până la 33 de grade Celsius, anunță meteorologii. Apoi, ploile vor cuprinde mai multe regiuni din țară, iar vremea se va răci la mijlocul săptămânii, scrie digi24.ro.
Vremea va fi deosebit de caldă, luni, în cea mai mare parte a țării, cu temperaturi de până la 33 de grade Celsius în sudul Munteniei.
Vor fi înnorări temporar accentuate și mai ales seara și noaptea vor fi averse și descărcări electrice în vest și nord-vest, în cea mai mare parte a Olteniei și a Transilvaniei, dar și local în Moldova. Cantitățile de apă vor depăși 30 l/mp și vor fi condiții de grindină.
Pe creste vor fi rafale de peste 95 km/h, dar vântul va fi intens și în regiunile vestice și estice.
Vremea în următoarele zile
Ploi pe arii extinse vor fi și pe parcursul zilei de marți, dar vremea se va răcori mai ales în vest, sud-vest, nord și centru.
Miercuri vor fi averse și fenomene electrice în sud, centru și est, dar și la munte, iar noaptea, ploile vor cuprinde jumătatea de vest a țării.
Ploile vor continua și la mijlocul săptămânii și vor fi moderate cantitativ în Maramureș, Dobrogea și în masivele nordice.
În schimb, valorile termice vor fi în scădere în toate regiunile: maxima nu va mai trece de 24 de grade Celsius în Muntenia.