Taxele și biletele de intrare la muzeu rămân neschimbate în 2021

by Andreea Radu

Consiliul Județean Arad, care asigură bugetul anual pentru funcționarea Complexului Muzeal Arad, atât în municipiu, cât și în județ, a aprobat, în ședința ordinară de miercuri, 30 septembrie a.c., biletele de intrare și taxele pentru serviciile prestate de muzeu în cursul anului viitor.

Astfel, prin Hotărârea CJA 302/30.09.2020, ele se vor menține la nivelul celor aprobate pentru anul 2020.

Complexul Muzeal Arad, instituție subordonată Consiliului Județean Arad, își asumă misiunea de dezvoltare, protejare, conservare, restaurare, cercetare și punere în valoare a patrimoniului muzeal, în interes științific sau cultural-turistic. Prin specialiștii de care dispune, muzeul asigură cercetarea, îmbogățirea, tezaurizarea, interpretarea și difuzarea valorilor patrimoniului arheologic, istoric, numismatic, etnografic, de artă și științe naturale, spre publicul de orice vârstă, sex, naționalitate, religie, în interes general.

Expozițiile sunt deschise pentru public, atât în municipiul Arad (Muzeul de Științe ale Naturii – recent redeschis după un nou concept expozițional și Muzeul de istorie din Palatul Cultural, Muzeul de Artă și Sala ”Clio”), cât și în județ: Muzeul Memorial ”Ioan Slavici și Emil Monția” Șiria, Muzeul Orașului Lipova, Casa Memorială și Colecția de artă ”Eugen Popa și Eugenia Hagiu” Săvârșin, Muzeul Memorial ”Adam Müller-Guttenbrunn” Zăbrani, Muzeul Viei și Vinului Ghioroc.

În prezent, Complexul Muzeal Arad deține un patrimoniu cultural mobil, înregistrat și catalogat, de 132 634 piese, dintre care 253 bunuri clasate, 41 fiind încadrate la categoria tezaur național.

Taxă intrare/ persoană/ expoziție vizitată

4 RON – adulţi

2 RON – studenți și pensionari

1 RON – preşcolari, elevi

Taxă intrare/ persoană/ expoziție

“Înmormântarea lui Christos”, autor: Feszty Árpád (Palatul Cultural)

10 RON – adulți

5 RON – studenți și pensionari

2.5 RON – preșcolari și elevi

Taxe servicii

10 RON – taxă ghidaj general

20 RON – taxă ghidaj special/tematic

50 RON – taxă vizitare expoziţii în afara programului

35 lei/oră – servicii cercetare arheologică

25 lei/oră – servicii prelucrare grafică/desenare materiale de patrimoniu

25 lei/oră – servicii tehnoredactare pentru documentații de specialitate și publicații

25 lei/oră – servicii de conservare patrimoniu cultural mobil

25 lei/oră – servicii de restaurare patrimoniu cultural mobil

35 lei/oră – servicii documentare istorică și întocmire documentație de specialitate

75 lei/oră – servicii expertiză bunuri culturale (artă, arheologie, etnografie etc.)

Taxă fotografiere/filmare

10 RON – taxă fotografiere

100 RON – taxă filmare

 

Pentru comercializarea produselor prin standul propriu al Complexului Muzeal Arad se aplică un tarif în cuantum de:

–  20% din prețul de achiziție al fiecărui produs, pentru produsele al căror preț de achiziție depășește valoarea de 50 lei;

– 50 %   din prețul de achiziție al fiecărui produs, pentru produsele al căror preț de achiziție nu depășește valoarea de 50 lei.

Fracțiile rezultate  din aplicarea tarifului se rotunjesc în mod corespunzător, la întreg.

 

Alte taxe

Taxă de 5% din prețul de vânzare al reproducerilor realizate de pe bunuri culturale mobile, proprietate publică și introduse în circuitul comercial.

Taxele de vizitare ale expozițiilor externe găzduite de instituție vor fi  stabilite în regim contractual, cu fiecare expozant în parte.

 

Gratuit:

Copii instituţionalizaţi, pensionarii care au lucrat minim 10 ani în cultură (pe bază de legitimaţie), persoane care lucrează în reţeaua muzeală (pe bază de legitimaţie), colaboratori ai muzeului (pe bază de legitimaţie), membrii ICOM/AICA (pe bază de legitimaţie), persoane cu dizabilități, veterani de război, grupuri organizate de preșcolari, elevi, studenți, pe bază de protocol semnat între Complexul Muzeal Arad și unitățile de învățământ respective.

Facebook Comments