Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a fost inclus în Programul Național de Boli Cardiovasculare, putând asigura astfel accesul cetățenilor din județ la servicii medicale cardiovasculare, performante.
Includerea în acest program înseamnă că dispozitivele medicale și materialele sanitare necesare unor intervenții cardiovasculare – specifice tratamentului pacienților cu boli cardiovasculare, vor fi finanțate de către Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Arad.
Este vorba despre proceduri de dilatare percutană a stenozelor arteriale – prin montarea de stent la nivelul arterelor coronare, la nivelul arterelor membrelor inferioare, superioare și la carotide respectiv procedura de implantare de defibrilatoare interne.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a fost acceptat în acest program deoarece îndeplinește criteriile de eligibilitate referitoare la diferite proceduri medicale. ”Astăzi am primit vești bune în ceea ce privește Compartimentul de Cardiologie Intervențională, deoarece la un an de la înființarea acestuia, spitalul nostru a fost cuprins în Programul Național de Boli Cardiovasculare, program care presupune finanțarea unor proceduri medicale, esențiale pentru o mare parte a pacienților cu boli cardiovasculare”, a declarat ec. Florina Ionescu, manager interimar SCJU Arad.