Liga Naţională de baschet începe fără spectatori. Acces la meciuri pentru 75 de persoane

by Sorin Haut

La începutul lunii octombrie ar trebui să înceapă un nou sezon din baschetul feminin românesc după o pauză forţată de 7 luni de zile. Pentru organizarea competiţiilor de seniori în sălile de sport, Federaţia Română de Baschet a propus un set de măsuri prevăzute în prezentul Protocol Medical, care au ca scop reducerea la maxim a riscului de apariţie a unui focar de COVID-19 în rândul echipelor. Reluarea competiţiilor de baschet se va face dupa ce echipele participante au avut un program minim de pregătire 4 săptămâni, cu respectarea Ordinului comun al MTS si MS. Echipele de seniori participante în Ligile Naţionale de Baschet Feminin vor efectua periodic, la fiecare 14 zile, testări RT-PCR Covid-19. Prezentarea echipelor se va face conform protocolului de joc, dar fără interactiune fizică, evitându-se şi ceremonia de strângere de mână între participanţi la inceputul meciului.

Organizatorul va stabili un orar al sosirilor şi plecărilor. Se realizează obligatoriu şi un circuit oficial în sala de sport – intrarea se face pe una dintre porţile de acces, iar plecarea este organizată pe o alta poartă de acces. Sosirea şi plecarea echipelor – cele doua echipe vor ajunge la teren decalat, dupa un orar prestabilit (o diferenţă de 10 minute între ele; iniţial, ajunge la teren echipa B, iar ulterior echipa A, tocmai pentru a se evita o aglomerare la intrarea în sală; la fel se procedeaza şi la plecare, imediat după meci. Pentru organizarea meciurilor din cadrul LNBM se va face următoarea delimitare a zonelor de la terenul de joc:

Zona 1 – Zona oficială a terenului de joc. Aceasta va cuprinde terenul oficial de baschet şi împrejurimile acestuia pe o distanţă de minim 3-4 metri de la liniile de tuşă şi până la tribune, precum şi masa oficială şi băncile tehnice de rezervă. Zona 2 – Zona tribunelor şi anexelor din sala de sport. Aceasta cuprinde o zona limitrofă terenului de joc – tribune, spaţii tehnice şi administrative.

Limitarea numarului de persoane care au acces în cele două zone din sala de sport, astfel:

Zona 1maxim 55 de persoane (24 sportivi; 12 membri staff; 11 oficiali; 4 personal medical/organizare; 4 operatori TV)

Zona 2maxim 20 persoane (10 reprezentanti FRB şi personal administrative-organizatoric; 5 reprezentanţi ISU, paza, administrativ; 5 reprezentanţi mass-media.), baschetarad.ro

Facebook Comments