Aradul este din nou greu încercat. Seleuș și Gurahonț sunt de azi în carantină timp de 14 zile. Sunt vremuri care îndeamnă la solidaritate, vremuri în care lupta politică trebuie să înceteze. Nu de asta au oamenii nevoie acum!, scrie senatorul Mihai Fifor pe pagina sa de Facebook.
„Vreau să îi asigur pe toți locuitorii comunelor Seleuș și Gurahonț de întreg sprijinul meu. Sunt convins că vom traversa în cele din urmă cu bine această perioadă extrem de dificilă. Să ne păstrăm speranța și umanitatea și să fim alături de cei care au nevoie, mai mult ca oricând, de sprijin.
Concomitent, consider că se impune infinit mai multă transparență, informare publică corectă și responsabilitate din partea autorităților județene. Oamenii au nevoie să știe ce se întâmplă, în timp real, oamenii au nevoie de măsuri ferme și clare!
Cetățenii din Seleuș și Gurahonț au nevoie, mai mult ca oricând, să simtă că nu sunt singuri în această perioadă!“, scrie senatorul Mihai Fifor.