Aradul are un europarlamentar la Bruxelles, în persoana fostului primar Gheorghe Falcă. De un an de când ocupă această funcție, plătită cu zeci de mii de euro lunar, Falcă ne aburește cu tot felul de comunicate pompoase, privind implicarea sa în negocierile UE cu Marea Britanie, Republica Moldova, tot felul de alte proiecte care n-au treabă nici cu Aradul, nici cu arădenii, multe care n-au treabă nici cu Gheorghe Falcă însuși. Într-un an de zile, n-am auzit ca Aradul să fi obținut vreo victorie la Bruxelles, datorită lui Gheorghe Falcă, și nu vorbim aici de programele naționale prin care se atrag fonduri europene în toate județele, programe care n-au nicio legătură cu fostul primar.
Dacă la Arad Falcă a rămas la stadiul de propagandă ieftină, la Oradea se dau lovituri după lovituri, în folosul cetățenilor. Ultima reușită a administrației locale din Oradea este faptul că, marți, Comisia Europeană a aprobat schema României de un milion de euro pentru acele companii aeriene care reiau sau încep zborurile către şi de la aeroportul Oradea, din România, după cum se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Are rost să vorbim despre Aeroportul din Arad, de unde nu zboară nici ciorile ? Încă o dată, cam asta e diferența între un primar și un politruc.