Ion Crăciunescu consideră că UTA a fost nedreptăţită de bucureşteanul Radu Petrescu, la meciul cu Rapid, scor 1-2. Fostul mare arbitru român a comentat, la emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport, intrarea violentă a lui Mallo, la Miculescu, din minutul 32 al partidei. „A fost penalty. Chiar dacă fundașul Rapidului atinge și mingea, este o intrare dură care putea să ducă la accidentarea jucătorului celor de la UTA. Oricum, echipa din Arad tot va promova. Eu zic că în proporție de 90% e promovată în Liga 1”, a spus Crăciunescu.
UTA mai putea primi lovitură de la 11 metri şi în repriza a doua a partidei cu giuleştenii, când Cipri Rus a fost faultat clar de acelaşi Facundo Mallo. Doar că atacantul utist nu a căzut chiar la timp, iar senzaţia a fost că a simulat. Cert este că, trăgând linie, Petrescu a dezavantajat-o pe UTA, mai ales că pe final a închis ochii la alte două faulturi evidente în preajma careului celor de la Rapid.
Bucureşteanul este piază rea pentru UTA, el conducând la centru și returul barajului de promovare cu ACS Poli, scor 1-3, din vara anului 2017. Este primul meci din play-off în care „roş-albii” au ceva de reproşat arbitrajului, pentru că în precedentele trei nu s-au semnalat probleme deosebite.