După ce FRF a dezafiliat Naţionalul, fotbalul din Sebiş trebuie să o ia de la capăt!

by Sorin Haut

Național Sebiș nu a avut o soartă prea bună în fotbalul românesc. După ce timp de 14 sezoane a evoluat la nivelul Ligii a III-a, ratând de câteva ori chiar promovarea în al doilea eşalon al ţării, gruparea de pe malul Crişului Alb dispare de pe „hartă” pentru moment. Când spunem de soartă, ne referim şi la acea decizie de a trimite hârtia de retragere din campionat în luna februarie, pentru ca numai după o lună, în martie, epidemia de coronavirus să fi oprit fotbalul. Ulterior, FRF-ul a decis să „înghețe” sezonul, fără a mai retrograda nimeni!

Dar asta nu înseamnă, totuşi, că Naţional Sebiş ar fi scăpat, peste noapte, de datorii şi ar mai fi rezistat în campionat, luptele politice între consilieri îngropând practic fotbalul la Sebiş. Naţional a fost dezafiliată și nu va mai putea participa la competițiile organizate de FRF. Anunțul a fost făcut chiar aseară, pe site-ul oficial al Federației, la finalul Comitetului Executiv:

Restart din Liga a VI-a

„Aprobă cu unanimitate de voturi dezafilierea clubului CS Național Sebiș, în temeiul art. 24 alin. 2 lit. a din Statutul FRF.” Acum, la Sebiş, se aşteaptă alegerile locale şi un nou drum pentru fotbal, care nu poate începe decât din Liga a VI-a, cel mai probabil cu un club nou şi curat. Dar asta doar dacă politicul va da undă verde sportului rege.

Facebook Comments