De mai bine de o lună, Lora și logodnicul ei, Ionuț Ghenu, sunt izolați în Bali, din cauza pandemiei de coronavirus. Dacă la începutul carantinei au avut parte și de episoade nu tocmai plăcute, acum Lora a început să-și facă prieteni, atât în rândul băștinașilor, cât și al românilor blocați, la rândul lor, în Idonezia. Artista a început să se simtă ca acasă.
Recent, Lora a postat pe canalul ei de YouTube un filmuleț în care le arată prietenilor virtuali cum se desfășoară izolarea ei în Bali și mai ales care sunt condițiile de trai din Indonezia pe perioada pandemiei. Dacă în România nu avea timpul necesar pentru a-și chema prietenii la masă sau nu avea posibilitatea să răspundă invitațiilor, acum Lora s-a transformat într-o gazdă veritabilă. Zilele trecute a invitat la masa de prânz niște localnici cu care s-a împrietenit de când locuiește în Bali.
„Situația e cam tristă în Bali, mai ales pentru locuitori. Tocmai îmi povestea un amic de aici că soția lui nu a mai primit salariul nici din perioada în care lucra. Ea lucrează la un hotel și toate hotelurile sunt închise. Au doi copii adolescenți. Se plătesc temele online, nu știu care e sistemul. Ideea e că i-am invitat la noi să facem un grătar și să mai scoatem copiii din plictiseală”, a spus artista.
Lora și Ionuț nu-și petrec timpul doar cu băștinașii, ci au găsit recent un grup de români, care au rămas la rândul lor izolați pe insulă. Cei doi au cunoscut prin intermediul rețelelor de socializare o gașcă de români și după câteva mesaje au mers la vila la care aceștia locuiesc. Pentru toate deplasările, Lora și Ionuț au închiriat scutere și nu ies din casă fără mască și mănuși de protecție. „Trebuie să recunosc că am o senzație foarte frumoasă. De siguranță, de liniște. Mi se pare foarte tare. S-au comandat sarmale, salată boeuf, de la un restaurant balcanic din zonă. Ce poate fi mai frumos? Nici nu visam la chestia asta”, a mai povestit Lora în timp ce se afla în compania noilor ei prieteni, cu care a vopsit ouă și a pregătit masa de Paște.
Sursa: libertatea.ro