În ultimele zile, oamenii au luat cu asalt supermarketurile și au cumpărat alimente de bază de teamă că ar putea rămâne fără mâncare, din cauza pandemiei de coronavirus. Nicoleta Nucă a postat un mesaj pe contul de socializare în care le-a dat câteva sfaturi admiratorilor ei, pentru a evita situații neplăcute.
„Deși perioada în care suntem este mai mult neagră decât alba, ar fi benefic pentru toți să o vedem și pe cea albă, sa gândim pozitiv și constructiv pentru binele general, dar și individual. Da, îmi dau seama că nu este atât de ușor, însă cred că dacă ne mobilizăm, ne respectăm unii pe alții și, cel mai important, respectăm regulile de igienă și autoizolare, putem evita răspândirea virusului și mai mult, astfel depășind acest moment de criză”, a scris Nicoleta Nucă pe Instagram.
„Mi-aș dori ca in locul acestei PANICI generalizate, sa aibă loc o MOBILIZARE generală în care în loc să facem provizii ca pentru Apocalipsă, să ne ajutăm reciproc și să ne gândim și la ceilalți din jur respectând distanța unii față de ceilalți atunci când mergem în locuri publice, să ne spălam și igienizăm pe mâini, să stăm mai mult în casă și, mai ales, să învățam o lecție importantă din asta: societatea în care trăim are o structură fragilă, însă fiecare individ în parte, prin respect, educație, inteligență, ambiție, curățenie, bun-simț, responsabilitate, s.a.m.d. are puterea sa o întărească, astfel creând un mediu sănătos și sigur pentru toți!”, a continuat artista.
Sursa: libertatea.ro