Dan Capatos a vorbit pentru prima dată despre boala de care suferă fiul lui și pe care spune că a moștenit-o chiar de la el. Andrei are nouă ani și este foarte pasionat de sport.
„Face sport cât n-am făcut eu toată viaţa”, recunoaște prezentatorul Xtra Night Show, de la Antena 1. De altfel, sportul îl ajută pe băiețel să depășească problemele, care vin la pachet cu boala de care suferă, scrie VIVA! Invitat în emisiunea „Răi, da` buni’, de la Antena Stars, Capatos a povestit în premieră despre boala de care suferă fiul lui, Andrei.
„A moştenit pe linie paternă, de la mine, o valoare a colesterolului mai mare. Asta este moştenire. Până la vârsta de 12 ani nu are rost să intervii cu medicamente, iar sportul ajută. De când face fotbal de trei ori pe săptămână, la modul profesionist, e legitimat la Dinamo, joacă în campionatul grupei lui, lucrurile sunt ok. Antrenamentele sunt dure -are luni, miercuri şi vineri, iar meciuri sâmbătă şi duminică”, a declarat vedeta Antena 1, potrivit sursei citate.
„Andrei ştie ce face tati. Ştie şi prostiile pe care le-a făcut tati pe la TV. Generaţia aceasta este la curent cu tot ce se întâmplă acum sau ce s-a întâmplat. El doarme mare parte de timp când am eu emisiune (…) El este un băieţel normal pentru vârsta lui. Este cuminte, cu cele mai bune note posibile, face sport. Cât n-am făcut eu toată viaţă, el a făcut în primii nouă ani.
Sursa: libertatea.ro