Prezentatoarea emisiunii „Bravo, ai stil! Celebrities”, de la Kanal D, se teme să își rezolve o problemă de sănătate, întrucât intervenția chirurgicală i-ar putea schimba fizionomia. Și nu-și dorește asta sub nici o formă.
Ilinca Vandici are la activ o singură intervenție de ordin estetic, respectiv la nivelul bustului, afectat după perioada de naștere și alăptare: „Mă simt super bine. Asta a fost singura și marea problemă după ce am născut, cea a sânilor, însă în rest nu mi-am făcut nici o operație estetică. Dacă, nu știu, aș fi avut un nas mai urât, poate că aș fi făcut și o rinoplastie”, ne-a declarat ea.
Cu această ocazie, vedeta ne-a mărturisit că are o afecțiune care ar putea fi ușor rezolvată printr-o operație, însă refuză să o facă. „Am deviație de sept, de exemplu, și mi-e foarte frică să o operez, pentru că am înțeles că îți poate distruge forma nasului și nu vreau asta”, a declarat Ilinca.
În timp ce alte dive din showbiz apelează la estetician pentru a șterge semnele trecerii timpului, prezentatoarea TV susține că fiecare etapă a vârstei are farmecul ei. „Semnele astea de îmbătrânire mi se par super potrivite, pentru că nu am de gând să arăt ca o păpușă la 50, 60, 70 de ani. Deocamdată nu simt nevoia de nici o schimbare invazivă”, a precizat ea.
Sursa: libertatea.ro