Gala Laureaților UVVG ProVolei Arad 2019 s-a desfășurat, recent, în sala de festivități a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” (Generală 18). Cele mai importante premii le-au revenit lui: Andrei Laza – premiu special, Marius Mascovits – antrenorul anului și Sergiu Gligor – sportivul anului.
Iată mai jos comunicatul clubului condus de prof. Radu Sabău:
„Anul 2019 a fost unul dintre cei mai buni ani pentru clubul nostru atât la volei pe plajă,
dar mai ales la voleiul de sală. Voi începe cu voleiul pe plajă, unde și în acest an clubul nostru a obținut rezultate foarte bune în cadrul campionatelor naționale de volei pe plajă de la Mamaia și București, chiar dacă nu la nivelul celor de anul trecut:
– locul 2 la seniori – Gligor Sergiu,
– locul 3 la juniori – Csiszar Balazs,
– locul 2 la cadeți – Mihălescu Daniel,
– locul 3 la cadeți – Ciubotariu Alexandru,
– locul 3 la speranțe – perechea Popovici Sergiu/Grecu Raul – ambii elevi ai Școlii Gimnaziale „Avram Iancu”, elevul Popovici Sergiu fiind unul dintre elevii cu care școala noastră și clubul se mândrește, în prezent acesta este elev la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia.
– Comportare meritorie și a sportivilor Ban Ioana, Ciubotariu Alexandru, Zâză Dennis și Mascovits Marius, care au ocupat locul 4 la cadete, respectiv juniori și seniori.
„Cel mai galonat club din România”
Prin prisma acestor rezultate, clubul nostru a fost de departe cel mai galonat club din România. Loturile naționale de cadeți și juniori care au reprezentat România la Campionatele Europene din acest an au fost formate sau au avut în componență sportivi arădeni: Zâză Dennis – locul 3 la Festivalul Olimpic de Tineret de la Albena din Bulgaria, iar perechea Ciubotariu Alexandru/Creța Patric au concurat la Baden în Austria în cadrul CE under 18.
Cu rezultatele din acest an clubul nostru a ajuns la un total de 8 titluri naționale, 13 titluri de vicecampioni naționali, 7 locuri 3, iar pe plan internațional se adaugă un titlu balcanic, un loc 1 și un loc 3 la Festivalul Olimpic al Tineretului de la Albena-Bulgaria.
În privința voleiului de sală, la seniori au început să apară primele rezultate notabile, adică am început să culegem ce-am sădit cu ani în urmă, copiii au crescut, au fost promovați în permanență, iar acum, cei care au terminat studiile și au rămas în Arad, activează cu succes în Divizia A2. O parte dintre sportivi au plecat la studii în străinătate sau în alte orașe din țară unde continuă să practice voleiul, mândri că sunt arădeni.
„Obiectivul nostru este să promovăm”
Echipa de volei seniori se clasează la ora actuală pe locul 1 în seria de vest și sunt șanse reale să accedem la turneul de promovare spre Liga I, unde obiectivul nostru este să promovăm. „Vinovatul” principal este Andrei Laza, fost și probabil viitor component al naționalei de seniori a României, care s-a reîntors acasă , în Arad, și care activează în cadrul clubului ca antrenor-jucător.
Nici echipa de juniori a clubului nu se prezintă rău, ocupând locul 2 în serie, cu 4 victorii din 5 partide disputate. Obiectivul echipei este participarea la turneul semifinal al juniorilor.
Trebuie menționat că echipa de seniori activează pentru al zecelea sezon consecutiv în Divizia A2, iar cea de juniori se află la al șaselea sezon de participare, înainte participând în campionat echipa de cadeți timp de cinci sezoane.
Ceea ce vreau să remarcat este faptul că aceste rezultate au fost obținute în proporție de 90% cu sportivi crescuți în cadrul clubului, sportivi în marea lor majoritate din Arad.
Am dorit să premiem și echipa de băieți a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” – campioană județeană, campioană zonală la Deva și locul 6 – mențiune, în cadrul ONSȘ la volei gimnaziu, la Izvorani.
Premiile anului 2019:
– LAZA ANDREI – premiu special
– MASCOVITS MARIUS – antrenorul anului 2019
– SERGIU GLIGOR – sportivul anului 2019, sportivul fiind un produs 100% al acestui club.
Nu închei înainte de a ura tuturor celor ce practică, iubesc și susțin voleiul în special și sportul în general SĂRBĂTORI FERICITE și un călduros LA MULȚI ANI! Domnul să fie cu noi și să ne dea sănătate și putere să împlinim tot ce ne dorim!”.