Știri Arad. La data de 3 decembrie a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Chișineu-Criș au depistat o tânără de 23 de ani din Pilu, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat pe raza aceleiași localități.
Pe numele femeii a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Chișineu-Criș au depistat un bărbat de 42 de ani din Pilu, în timp ce conducea un autoturism, pe raza aceleași localități, fără a avea dreptul de a conduce.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.