Gestul impresionant făcut de Alexandra Stan pentru constănțeni

by Cristian Dobre

Alexandra Stan și-a obișnuit fanii să le aducă bucurie prin muzica ei, însă acum, din dorința de a-și ajuta comunitatea din județul în care s-a născut și copilărit, cântăreața a unit instituțiile din Constanța pentru campania umanitară „Ajutăm Împreună”.

Astfel, alături de Arhiepiscopia Tomisului și Primăria Constanței, Alexandra Stan face o invitație către toată lumea să se implice în ajutorarea unor familii nevoiașe din mediul rural al județului Constanța. Pachetele vor ajunge înainte de Crăciun la peste 1000 de familii defavorizate cu mulți copii, la bătrâni și la persoane singure neajutorate.

„Am fost impresionată când am auzit de inițiativa părintelui Claudiu Banu de la Biserica Sf. Mare Mucenic Mina și de rezultatele pe care le-a avut anul trecut prin campania umanitară. Știam că și Primăria organizează astfel de acțiuni, așa că m-am hotărât să unesc cele două entități și să ajut la dezvoltarea campaniei „Ajutăm Împreună”. Eu sunt norocoasă pentru viața pe care o am și sunt recunoscătoare, iar pentru asta vreau să ofer o bucurie celor nevoiași. Și mă bazez pe întreaga mea comunitate să mă susțină”.

De la haine pentru copii, femei și bărbați, la accesorii, până la alimente neperisabile, donațiile sunt așteptate în perioada 1-15 decembrie la parohiile din orașele: Constanța, Mangalia, Medgidia, Năvodari, Hârșova, Ovidiu, Eforie, Negru Vodă, Techirghiol și Cernavodă, cât și la punctele de colectare din centrele comerciale din Constanța.
Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments