Laszlo Balint: ”Dezamăgit de multe momente din meci”

by Rusu Flavius

UTA și-a atins obiectivul pe terenul Reșiței, după un meci în care a suferit mult. Roș-albii puteau închide meciul înainte de pauză, când, la 2-0, Buhăcianu a ratat o ocazie imensă, apoi s-au văzut egalați. Victoria arădeană a venit grație execuției de excepție a lui Romario Moise, din prelungirile jocului.

”Sigur, trei puncte sunt trei puncte, însă sunt foarte dezamăgit de modul în care am arătat în multe momente din această partidă, în special în repriza a doua, cu toate că am avut o discuție destul de aprinsă la pauză cu băieții, le-am spus că 2-0 e periculos, mai ales raportat la modul în care am tratat anumite faze. Vom încerca să clarificăm aceste aspecte în zilele care urmează, pentru că e clar că, după aspectul celei de-a doua reprize cel puțin, nu meritam mai nimic. Ne-a salvat execuția lui Romario din final, dar trebuie să avem altă mentalitate, altă atitudine, să muncim mai mult, să știm să suferim”, a analizat Laszlo Balint.

”Au fost și niște momente psihologice foarte importante, mă refer la ratarea lui Buhăcianu din prelungirile primei reprize, la primul gol al gazdelor, un cadou, toate constituie motive de analiză. Sunt foarte importante cele trei puncte, dar, la ce ne așteaptă în luna noiembrie, din păcate trebuie să recunoaștem că  nu ne-am ridicat la cei mai înalți parametri din punct de vedere ai mentalității și atitudinii. Urmează o perioadă dificilă, trebuie să arătăm că știm să gestionăm astfel de momente, împotriva unor echipe arțăgoase cum e CSM Reșița, tot respectul pentru ei, vreau să-i felicit pentru că au crezut în șansa lor”, a adăugat antrenorul principal al roș-albilor.

Gyuszi Balint a explicat și primele două modificări: ”Cipri Rus a călcat strâmb la încălzire, durerile i s-au accentuat de-a lungul primei reprize. La fel și Miculescu, nu s-a simțit bine, a avut stări de vomă. Două schimbări făcute devreme ne-au limitat opțiunile. De asemenea, Stancu s-a accidentat la antrenamentul de vineri, așteptăm investigațiile să vedem perioada de repaus”.

”Extragem partea pozitivă din acest meci, parte reprezentată de execuțiile lui Romario și de cele trei puncte. Urmează un program infernal, nu doar pentru că ne așteaptă multe meciuri într-un timp scurt, ci și pentru că jucăm împotriva unor echipe foarte bune din liga a doua. Dacă vrem să progresăm, trebuie să fim bărbați, să acceptăm lucrurile pe care nu le-am făcut bine și să le corectăm”, a conchis ”principalul” utist. (uta-arad.ro)

 

Facebook Comments