Liderul grupului USR din Senatul României, senatorul arădean Adrian Wiener, explică poziția partidului față de actuala moțiune de cenzură și care sunt soluțiile USR.
Adrian Wiener, senator USR: „În 2016 românii au votat PSD pentru un anumit program, cel prezentat în campania electorală. Imediat după alegerile parlamentare acesta a fost înlocuit de putere cu propria agendă anti justiție, în total dezacord cu ceea ce își doreau alegătorii, fapt dovedit de protestele ulterioare și mai ales de votul din mai.
Acești trei ani de guvernare în afara mandatului dat de cetățeni au adus România în pragul unei crize bugetare și economice, cu o datorie externă record, cu investiții la minim istoric, cu inflație și deficite semnificative. Instituțiile statului sunt depășite de probleme curente, incapabile să servească scopul pentru care au fost create.
Este absolut necesar ca acest guvern să fie înlocuit, pentru a demara un proces prin care să fie recuperați cei trei ani irosiți de guvernarea PSD ALDE. Să nu ne amăgim însă că actuala structură parlamentară ne va permite să anulăm involuția socială și economică de până acum. Sunt necesare măsuri ample, pornind de la o reformă constituțională care să garanteze că asemenea crize nu se vor repeta pe viitor.
Numai prin alegeri anticipate se poate obține o altă majoritate parlamentară, care să susțină astfel de reforme. USR susține această variantă deoarece am câștiga aproape jumătate de an față de momentul alegerilor la termen. Suntem dispuși să renunțăm la mandatele noastre actuale și ne așteptăm ca și parlamentarii din restul partidelor să o facă, dacă sunt responsabili și pun interesul țării înaintea celui personal.
Ca alternativă la evoluția către anticipate, vom susține un guvern de tranziție cu mandat clar și transparent, care să aibă în vedere prioritățile României – reforma electorala, măsuri pentru repararea legilor justiției și stabilizarea economică.”