Sa indrumi copilul catre un sport este unul dintre cei mai buni pasi pe care un parinte ii poate face. Atat in ceea ce priveste sanatatea celui mic si buna si armonioasa lui dezvoltare din punct de vedere fizic, cat si din punct de vedere mental. Cateva lectii primite prin prisma invatarii regulilor jocului (indiferent care ar fi acela) ii vor prinde bine in cel mai complicat dintre sporturi: viata.
1. Niciodata sa nu subestimezi puterea echipei.
Oricat de bun ai fi intr-un sport, daca n-ai o echipa care sa-ti sustina eforturile e in zadar. Sportul de echipa ii invata pe cei mici sa-si stabileasca obiective si sa conlucreze astfel incat sa ajunga impreuna la rezultatul dorit. Va fi foarte usor apoi pentru copil sa relationeze cu profesorii, colegii, rudele si orice alta persoana cu care va intra in contact.
Acasa: Decat sa incurajati copilul sa-si dezvolte abilitati individuale (cum ar fi sa faca curat in camera proprie), mai bine ii stabiliti telul suprem: curatenia casei si explicati-i ca fiecare membru al familiei este un partener cu care va lucra pentru atingerea acestui obiectiv.
2. Toata lumea are ceva bun de oferit.
Intr-un sport, fiecare dintr-o echipa are un post. Daca luam in calcul sportul preferat al romanilor – fotbalul – imaginati-va ca nu toti pot fi Hagi. In jocul de fotbal este nevoie si de fundasi, si de atacanti si de un portar bun. Astfel, vor invata
ca fiecare poate excela intr-un anumit domeniu, vor avea o imagine de ansamblu asupra jocului si vor sti instinctiv cum sa-i motiveze pe ceilalti sa dea ce e mai bun. E simplu, avand in vedere faptul ca cei mici sunt buni imitatori si vor incerca sa-l copieze, fara sa vrea, pe antrenor.
Acasa: Atunci cand copilul vostru va critica pe cineva ca n-a facut sau n-a fost bun la un anumit capitol, atrageti-i atentia ca fiecare om este bun intr-un anumit domeniu. Trebuie doar sa-si afle menirea. De asemenea, daca cel mic se plange ca nu i-a reusit ceva, amintiti-i ca nimeni nu s-a nascut invatat si ca unele aptitudini se vor dezvolta prin practica.
3. Repetitia e mama invataturii.
Cu totii am vazut filme sau documentare cu calugari shaolini care repeta o lovitura pana cand ii iese perfect. Ca in fiecare sport, perfectiunea se atinge prin exercitiu. Indiferent ce vor vrea copiii vostri sa ajunga in viata, nu vor reusi daca nu persevereaza.
Acasa: Invatati-va copilul ca nu este suficient sa fii bun. Prin practica si perseverenta poti deveni cel mai bun. Si ca, fara munca si tenacitate, nu vei depasi niciodata genunchiul broastei.
4. Critica nu inseamna neaparat ca ai dat gres.
Antrenorii stiu cum sa-i faca pe elevi sa primeasca criticile intr-un mod constructiv, care sa-i motiveze sa lupte mai departe. Copilul se va obisnui astfel sa respecte si parerile celorlalti, chiar daca acestea nu sunt in concordanta cu ideile lui.
Acasa: Cand vorbiti cu copilul despre ceea ce a facut, nu incepeti niciodata cu relele. Intai laudati-l pentru succesele obtinute. Apoi indemnati-l sa marturiseasca greselile pe care le-a facut. Si cand il vedeti ca se supara, sa-i spuneti ca e OK sa fie suparat, insa sa incerce data viitoare sa-si corecteze erorile.
5. Indrumati-l, dar nu-l fortati.
Chiar daca stiti ca fiul sau fiica voastra este perfecta pentru un anumit sport, nu-l obligati sa-l faca daca lui/ei nu place. Lasati-l sa incerce mai multe variate, sa vada ce optiuni are si sa-si aleaga. Si sustineti-l in alegerea facuta.
Acasa: Pe langa faptul ca cel mic va alege sportul potrivit personalitatii lui, sustinerea voastra ii va oferi increderea necesara in fortele proprii si dincolo terenul de sport. (Sursa: bhg.com)