O echipă a USR Arad, formată din euro deputatul Vlad Botoș și deputatul Sergiu Cosmin Vlad s-a întâlnit cu reprezentanții unei companii de top din România, Continental Automotive.
Întâlnirea a avut loc la sediul din Timișoara, unde Continental a dezvoltat o divizie dedicată activității de cercetare și dezvoltare. Cel mai mare angajator din România, cu 20.000 de angajați, compania este implicată în cercetarea tehnologică de avangardă, puternic legată de viitorul industriei automotive și nu numai.
În cadrul întâlnirii s-a discutat despre necesitatea unui sistem de finanțare transparent și accesibil, bazat pe fonduri europene, care să permită companiilor din România să își dezvolte afacerile, în contextul unei anunțate contracții economice europene. Implicarea acestor companii în parteneriate public private este un scenariu care poate să aducă importante beneficii ambelor părți.
Vlad Botoș, europarlamentar USR: „Suntem deschiși colaborării cu toți actorii vieții sociale și economice, pentru a prelua de la aceștia nevoile și de asemenea soluțiile. Ne asumăm rolul de a transpune în legislație acele idei care să îmbunătățească mediul de afaceri, să permită afacerilor din România să se dezvolte.”
Sergiu Vlad, deputat USR: „În actualul context economic, intern și european, trebuie să fim pregătiți, să fructificăm fiecare șansă ori avantaj. Pentru aceasta, avem nevoie de legislație stabilă, de condiții care să stimuleze investițiile și ca urmare vom prelua propunerile primite și le vom sprijini.”