Un urmărit internaţional pentru proxenetism, prins de polițiștii de frontieră arădeni

by Cristian Dobre

            Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Turnu au depistat şi predat autorităţilor competente un bărbat, căutat de autorităţile italiene, în vederea executării unei pedepse privative de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism.

 În data de 01.09.2019, în jurul orei 01.30, în Punctul de Trecere al Frontierei Turnu s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, cetăţeanul român S.S., în vârstă de 35 de ani, domiciliat în judeţul Galaţi.

În urma efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că pe numele bărbatului era emis, de autorităţile italiene, un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, acesta având de executat o pedeapsă privativă de libertate de 6 ani cu închisoarea.

 Bărbatul în cauză a fost predat unui echipaj operativ din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în continuare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

 

 

Facebook Comments