E săptămâna evenimentelor dedicate şi celor 120 de ani de fotbal în Arad, iar autorităţile locale şi reprezentanţii Asociaţiei Judeţene de Fotbal au decis ca sâmbătă, 24 august, să fie cea mai importantă zi. Aşadar, vom avea o lansare de carte semnată de colegul nostru, Radu Romanescu – 120 de ani de fotbal în Arad – Amintiri dintr-un vis nesfârșit” şi o expoziţie cu imagini din istoria fotbalului arădean (Parcul Mihai Eminescu, ora 17), urmată de finala Campionatului Judeţean de old-boys (teren Motorul, ora 18).
Mai spre seară, se va disputa şi un meci între UTA Old Boys şi o selecţionată FRF (teren Motorul, ora 19,15), iar apoi, totul se va încheia cu premierea echipelor câştigătoare în Cupa Aradului (teren Motorul, ora 20,30).
Intrarea este liberă, arădenii având ocazia de a-i (re)vedea pe preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, selecţionerii Cosmin Contra şi Mirel Rădoi, dar şi foste glorii ale sportului rege.
Ciprian Paraschiv, Adrian Mihalcea, Lucian Sînmărtean, Miodrag Belodedici, Jean Vlădoiu, Gheorghiţă Geolgău şi Aurel Ţicleanu sunt doar câţiva dintre foştii jucători ce vor putea fi urmăriţi la Arad.