Vremea se va rãcori în Banat, Crişana şi Maramureş, dar se va menţine cãlduroasã în restul teritoriului, izolat canicularã în Oltenia şi Muntenia, unde şi disconfortul termic va mai fi ridicat, iar indicele temperaturã-umezealã (ITU) va mai atinge pe arii restrânse pragul critic de 80 de unitãţi, anunță antena3.ro.
În regiunile vestice, nordice, centrale, precum şi în zonele montane şi submontane, gradul de instabilitate atmosfericã va fi în creştere treptatã şi se va manifesta prin înnorãri temporar accentuate, intensificãri ale vântului, vijelii, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descãrcãri electrice şi grindinã. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitãţile de apã vor depãşi local 20 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.
În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu unele înnorãri noaptea, când doar izolat vor fi astfel de manifestãri. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 de grade în vest şi 35 de grade în sud şi sud-est, iar cele minime între 12 şi 22 de grade, cu cele mai ridicate valori pe litoral.