Uniunea Salvați România atrage noi membri, continuând să crească în județul Arad. Sâmbătă, 03 august 2019, s-a constituit filiala USR Almaș.
La ședința de constituire au fost prezenți vicepreședinții Răzvan Anghel, Stan Ion, Bogdan Postăveanu, colegi din organizația municipală și din alte organizații ale USR din județ. Organizația locală Almaș este compusă exclusiv din tineri și a fost construită pe structura unui grup de inițiativă condus de domnul Ionuț Stremciuc, cel care a fost ales președinte al organizației.
Ionuț Stremciuc, președinte USR Almaș: „M-am alăturat USR pentru că aici am găsit oameni ca și mine, tineri, dornici să schimbăm în bine această țară. O bună parte dintre noi suntem nevoiți acum să muncim în străinătate însă cu toții vrem să revenim într-o comună care să ne ofere condiții mai bune, nouă și copiilor noștri.
Suntem un grup de tineri harnici, serioși, hotărâți să ne continuăm viața acasă, iar pentru aceasta trebuie să schimbăm modul în care este administrată comuna. Trebuie să dăm tinerilor speranța că au pentru ce să rămână în țară, iar celor plecați să le dăm motive să revină. Aici ne simțim bine și aici vrem să avem un viitor.”