„Știm cu toții o treabă, când este vorba despre sinceritate post-electorală, liberalismul românesc se conjugă cu tăieri de venituri și impozitări suplimentare. Experiența ultimelor decenii ne arată că odată veniți la putere singura lor strategie constă în a reteza și a nivela pe minus tot ceea ce stânga a generat pe plus în buzunarele românilor. Nu a trecut mai mult de o săptămână de la alegerile europarlamentare și Ludovic Orban și-a dat deja în petic, dezvăluind ce ar face dacă ar ajunge, prin absurd, la guvernare. Adică ar impozita de mama-focului informaticienii, așa cât să îi „încurajeze” să plece din țară. Asta după ce guvernul social-democrat a creat premisele unei strategii pe termen mediu și lung pentru a stimula domeniul IT în România prin facilități acordate celor din branșă. Românește, pentru a consolida industria de software românească și a proteja inteligența autohtonă.
Vine apoi Orban și PAC, pornește un război contra a tot ceea ce s-a făcut bine și cu cap în Guvernările PSD. Nu e o noutate, iar cel mai notoriu exemplu este chiar cel oferit de Marinel Cionca care într-o pornire similară se lăuda în gura mare, la televizor, cum ar tăia el pensiile și salariile dacă ar avea posibilitatea. Zgârcenia și lipsa de respect față de cetățeni, a celui mai slab președinte de Consiliu Județean arădean de după Revoluție le cunoaștem și ne lovim de ele zi de zi. Acestea se traduc în subfinanțări și blocaje cam în toate domeniile care țin de CJA, fie că este vorba despre infrastructură, sănatate sau educație. Cam așa și cu Orban.”, spune deputatul PSD Florin Tripa.