Alcoolemii record și alte infracțiuni rutiere, pe șoselele județului

by Cristian Dobre

Polițiștii arădeni au depistat, la sfârșitul săptămânii trecute, mai multe persoane care au săvârșit infracțini la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.

Astfel, a fost depistat de polițiștii Serviciului Rutier, un arădean de 46 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Renașterii din municipiu, având o alcoolemie de 1,13 mg./l alcool pur în aerul expirat.

Un bărbat de 67 de ani, din Conop, a fost depistat de polițiștii Secției nr. 7 Rurală Lipova în timp ce conducea un autoturism pe D.C. 83, pe raza localității Ususău, având o alcoolmie de 1,02 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Un bărbat de 36 de ani, din Arad, a fost depistat de polițiștii Serviciului Rutier pe strada Sighișoarei, în timp ce conducea un autoturism, având o alcoolemie de 0,64 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Tot pe raza municipiului a mai fost depistat un tânăr de 30 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe strada Simfoniei, având o alcoolemie de 0,50 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Cu o alcoolemie de 0,48 mg./l. alcool pur în aerul expirat  și fără permis de conducere fost depistat de polițiștii Secției nr. 1 Rurală Arad, un tânăr de 31 de ani, din Felnac, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 682.

Polițiștii nădlăcani au depistat un bărbat de 42 de ani, din Nădlac, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din localitate, având o alcoolemie de 0,41 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii Postului de poliție Apateu au depistat, în trafic, doi tineri de 22 și 23 de ani, din Satu Nou, în timp ce conduceau motociclete pe D.J. 794, pe raza aceleiași localități, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, s-a constatat că motocicletele în cauză nu sunt înmatriculate.

Au fost depistați în trafic, la sârșitul săptămânii trecute, în timp ce conduceau fără a avea dreptul : pe Calea Radnei, un arădean de 32 de ani, având dreptul de a conduce suspendat; pe Calea Timișorii un bărbat de 39 de ani, din Arad, în timp ce conducea fără permis de conducere; pe strada Streiului, un tânăr de 28 de ani, fără permis de conducere și pe D.J. 682, pe raza localității Zădăreni, un bărbat de 39 de ani, din Arad, fără permis de conducere.

În cazul celor depistați în trafic conducând sub influența alcoolului, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Toți cei în cauză sunt cercetați de polițiști pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere.

 

Facebook Comments