La un an și jumătate după ce USR Arad a solicitat administrației locale subvenționarea integrală a transportului public pentru elevii arădeni, Primăria s-a decis în sfârșit să promoveze această măsură.
USR a înaintat Primăriei Arad, acum mai bine de un an și jumătate, un proiect prin care elevii arădeni urmau să beneficieze de transport în comun gratuit. Propunerea avea ca scop principal combaterea fenomenului de abandon școlar, prezent mai ales în rândul celor cu venituri reduse. Răspunsul administrației a fost că legislația nu permite, deși numeroase primării din țară ofereau deja această facilitate.
Sergiu Vlad, deputat USR Arad: ”Și în Arad ne confruntăm cu abandonul școlar, numărul copiilor care părăsesc anual școala fiind de ordinul sutelor. Problema apare mai ales la trecerea către ciclul liceal, când elevii trebuie să meargă la școli din afara propriului cartier. Transportul gratuit îi poate ajuta mai ales pe cei vulnerabili, care provin din familii cu posibilități financiare modeste.
Ne bucură măsura promovată de autoritățile locale, care au afișat propriul proiect prin care arădenilor le sunt acordate facilități la transportul în comun, inclusiv gratuitate pentru elevi. Totuși, nu înțelegem de ce nu s-a putut aplica acum un an și jumătate? A contat mai mult politica decât arădenii?
USR se angajează să conducă Aradul fără să țină cont de propriile interese politice. Vom implementa orice proiect benefic cetățenilor, indiferent de unde provine el. Noi trebuie să facem administrație, nu politică!”