La două luni de când a suferit un infarct pe scena de la Craiova, Florin Busuioc a fost surprins din nou la clinică, însă doar pentru că medicii trebuie să îl țină sub supraveghere în următoarea perioadă, mai ales că este vorba despre probleme cardiace.
Florin Busuioc s-a confruntat cu probleme după perioada în care a stat în spital.
„Mi-am pus dorința să îmi treacă astea cinci coaste rupte în urma resuscitării. Mă cam împiedică să respir. Dacă îmi trec coastele pot să vorbesc și despre revenirea în teatru. Sunt dator oamenilor pentru că am câștigat o mare doză de simpatie. Am avut o perioadă de câteva zile în care mă comportam ciudat din cauză că am fost sedat. Nu eram eu. Nu mi-a fost teamă vreo clipă, nu m-a cuprins un soi de spaimă” , a povestit Busu la Pro tv. Florin Busuioc, în vârstă de 56 de ani, a suferit un infarct în timpul unui spectacol, în Craiova!
Busu a fost dus de urgență la spital, iar alături de el sunt acum și actorii alături de care juca. După primul atac de cord, în urma căruia a fost resuscitat, actorul a mai suferit alte două.
Sursa: libertatea.ro