Ce NU trebuie să faci în caz de cutremur

by Dana B.

„SEISM 2018” este cel mai amplu exercițiu din ultimele decenii prin care autoritățile au declanșat, sâmbătă, 13 octombrie 2018, o simulare de cutremur major în România. Iată ce trebuie făcut, anticipat, pentru prevenirea unor avarieri, accidente, răniri în caz de seism sau ce să faceți într-o situație de cutremur, potrivit Institutului Român de Seismologie Aplicată:

PREVENIRE:

  • Identificați mobilierul și obiectele grele care atârnă peste mese, paturi, locuri circulante, etc și asigurați-le, astfel încât să nu va pună viața în pericol în caz de oscilații sau cădere.
  • Asigurați piesele de mobilier grele, înalte, de un perete sau grindă solidă.
  • Amplasați toate aparatele grele pe roțile astfel încât să nu fie în vecinătatea ieșirilor din încăperi sau coridoare, spre a nu le bloca prin deplasări, la seisme.
  • Verificați periodic tavanele, podul, acoperișul, balcoanele, terasă etc, astfel încât la seisme să nu cadă cărămizi, placaje, tencuieli, ornamente, țigle, etc.
  • Este recomandabil să aveți în spațiile comune extinctoare, amplasate în locuri cunoscute și accesibile, și să știți cum să le utilizați, conform normelor PSI.
  • Informați-vă despre îndeplinrea obligațiilor legale ale deținătorilor de clădiri privind:
 – evaluarea rezistenței antiseimice actuale a structurii clădirii;
 – reparațiile și consolidarile necesare;
 – proiectarea și executarea lucrărilor necesare;
 – asigurarea pentru daune seismice, forme și taxe necesare.
  • Efectuați lucrări de întreținere și reparații pentru oprirea degradării unor fundații, ziduri, acoperișuri, coșuri de fum etc.
  • Discutați cu toți membrii familiei despre procedura utilizată în caz de cutremur.

Ce trebuie făcut în timpul un cutremur puternic:

  • Păstrați-vă calmul, nu intrați în panică, liniștiți-i și pe ceilalți, protejați copiii, bătrânii și femeile.
  • Dacă sunteți afară rămâneți departe de clădiri, feriți-vă de tencuieli, cărămizi, coșuri, parapete, cornișe, geamuri, care de obicei se pot prăbuși în stradă.
  • Dacă vă aflați înăuntru, nu vă apropiați de ferestre, ci stați înspre centrul clădirii, lângă un perete structural rezistent.
  • Protejați-vă sub o grindă solidă, birou, masă, iar copiii sub băncile din clasă sau mese.
  • Sprijiniți-vă cu mâinile de podea sau țineți-vă cu mâinile de piciorul unei mese sau de tocul ușii pentru a vă asigura stabilitatea. Vă mai puteți proteja stând la podea lângă un perete solid, ghemuit pe genunchi și coate, cu fața în jos: cu palmele împreunate vă veți proteja capul (ceafa), iar cu antebrațele pe lateral, fața.
  • Închideți sursele de foc cât puteți de repede, dacă a luat foc ceva, interveniți imediat după ce a trecut șocul puternic.
  • Nu fugiți pe ușă, nu săriți pe fereastră, nu alergați pe scări, nu utilizați liftul, dar – dacă puteți – deschideți ușa spre exterior, spre a preveni blocarea ei, în vederea eventualei evacuări după terminarea seismului. Evitați aglomerația.
  • Nu alergați în stradă sau pe stradă, deplasați-vă calm spre un loc deschis și sigur, feriți-vă de versanții de unde pot cădea roci sau de unde pot avea loc alunecări de teren.
  • Dacă sunteți în mașină, opriți-vă cât mai repede într-un loc deschis, evitând clădirile prea apropiate de stradă, dincolo de poduri, pasaje, linii electrice aeriene și stați înăuntru.
  • Într-un mijloc de transport în comun, stați pe locul dvs. până se termină mișcarea seismică. Apoi nu va îmbulziți la coborâre.
  • În metrou păstrați-va calmul și ascultați recomandările personalului trenului.
  • Într-un loc public cu aglomerări de persoane (teatru, stadion, biserică, etc) stați calm, nu alergați către ieșire; îmbulzeala produce mai multe victime decât cutremurul.

Ce trebuie făcut după un cutremur puternic:

  • Nu plecați imediat din spațiul în care va aflați. Acordați primul ajutor celor afectați de seism.
  • Ajutați-i pe cei răniți sau prinși sub mobilier, obiecte sau elemente ușoare de construcții căzute, să se degajeze. Atenție – nu mișcați răniții grav!
  • Deblocarea căii de acces se poate încerca numai dacă prin aceasta nu se înrăutățește situația
  • Curățați căile de circulație de cioburi sau substanțe toxice, chimicale vărsate, etc.
  • Îngrijiți-vă de siguranța copiilor, bolnavilor, bătrânilor, liniștiți-i.
  • Nu utilizați telefonul decât pentru apeluri la salvare, pompieri, poliție, în cazuri justificate, spre a nu bloca liniile necesare intervențiilor de urgență.
  • Ascultați doar informațiile și recomandările transmise oficial, recepționate direct de dvs. și nu din auzite.
  • Verificați preliminar starea instalațiilor electrice, de gaz, apă, canal, verificați vizual și starea construcției în interior.
  • În caz de avarii, închideți pe măsura posibilităților alimentarea locală sau generală și anunțați imediat după aceea instituția de specialitate.
  • La ieșirea din clădire, pentru orice eventualitate, protejați-vă capul cu o cască sau alt obiect protector (geantă, ghiozdan, cărți groase, etc.).
  • Evitați clădirile grav avariate, cu excepția unor cazuri de ajutor sau salvare ce trebuie întreprinse cu un minim de măsuri de securitate și fără riscuri inutile.
  • Fiți pregătiți pentru potențiale replici seismice.
  • Nu ascultați sfaturile unor așa-ziși specialiști necunoscuți care apar ad-hoc.
  • Păstrați-va calmul, nu vă panicați.
  • La evacuare dați prioritate celor răniți, copiilor, bătrânilor, femeilor și ascultați recomandările slavatorilor.

Ce NU trebuie făcut în caz de cutremur:

 – nu încercați să porniți gazul, în cazul în care l-ați oprit dvs. sau a fost oprit automat. Lăsăți compania de gaze să o facă;
– nu folosiți chibrituri, brichete, echipamente electrice, până nu sunteți siguri că nu există scurgeri de gaze;
– nu folosiți telefoanele decât în caz de urgență, pentru a nu ține liniile ocupate în timp ce alții au nevoie de ele;
– nu așteptați pompierii, medicii sau poliția să va ajute, deoarece s-ar putea să fie ocupați în altă parte.
Facebook Comments