Primăria municipiului Arad a obţinut finanţarea pentru achiziţionarea a 10 tramvaie: mai exact 4 tramvaie cu dublă articulație, de capacitate mare, și 6 tramvaie vagon, de capacitate medie. Valoarea finanţării este de 87.450.000 lei, din care cofinanţarea municipalităţii arădene este de 1.749.000 lei.
“În Regiunea de Vest suntem municipiul care avem cel mai mare proiect realizat pe fonduri europene. Am primit azi documentaţia de aprobare. Vorbim depre 16 milioane de euro care vor duce la cumpărarea a 10 tramvaie moderne. În continuare vrem să obţinem atât fonduri europene, cât şi fonduri publice pentru ca până în 2022 să avem toate cele 28 de tramvaie noi în municipiul Arad.“, a declarat primarul Gheorghe Falcă.
Demersul municipalităţii arădene se încadrează într-un proiect care se extinde pe 4 ani, valoarea totală a investiției ridicându-se la peste 57 de milioane de euro. Sursa de finanțare a acestui proiect sunt fondurile europene, prin programul Operațional Regional 2014-2020, axa prioritară 4 – Sprijinirea Dezvoltării Urbane Durabile.