Extragerile loto se vor difuza la România TV

by Andreea Radu

Extragerile loto se vor difuza pe postul de televiziune România TV, începând din 6 septembrie, în cadrul unei emisiuni dedicate intitulată „Românii au noroc”, potrivit unui comunicat al Loteriei Române, remis, luni, AGERPRES.

Tragerile loto vor fi transmise în direct în fiecare joi şi duminică, începând cu ora 18:15.

„Difuzarea tragerilor loto de către postul de televiziune România TV se face în baza unui contract încheiat ca urmare a derulării unei proceduri de atribuire, organizată în conformitate cu legislaţia privind achiziţiile publice”, explică reprezentanţii Loteriei.

Potrivit anunţului publicat pe SEAP, valoarea contractului este estimată la 2.180.016 de lei, iar criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate-preţ.

Loteria a luat în calcul, în desemnarea televiziunii câştigătoare, preţul ofertei (care a avut o pondere de 50% din punctajul total), dar şi gradul de acoperire la nivel naţional, precum şi audienţele generale şi cele din intervalul în care se va desfăşoară tragerile loto.

Contractul a fost semnat pe o perioadă de 12 luni.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate