Târgul meșterilor populari și parada portului tradițional, la Moneasa

by Dana B.

Meșterii populari reprezintă una din cele mai valoroase comori ale unei națiuni, ei fiind ambasadorii tradițiilor și patrimoniului cultural ale zonelor reprezentative dintr-o țară. Cu nenumărate îndeletnici, de la sculptatul în lemn și țesut, până la ceramică sau realizarea de obiecte decorative din diverse materiale, artizanii asigură păstrarea tehnicilor și obiceiurilor tradiționale precum și transmiterea acestora din generație în generație.

Meșteri populari din România, Serbia și Ungaria vor fi pezenți în zilele de 25 și 26 august, la Moneasa, unde se va desfășura cea de-a XVI – a ediție a Târgului meșterilor populari și paradei portului tradițional.

În cele două zile, în stațiunea Moneasa vor fi prezenți meșteri din zone geografice şi etnografice cunoscute ale ţării dar şi din afara ţării care vor oferi publicului vizitator o diversitate impresionantă de obiecte create de aceştia: piese textile, port popular tradiţional şi vestimentaţie inspirată din acesta, podoabe, obiecte decorative din paie și pănuși, obiecte decorative din ceramică și sticlă, podoabe de sticlă, ornamente din dantelă și hârtie, picturi, icoane, turtă dulce, mirodenii și multe altele.

Prin acest eveniment, Centrul Cultural Județean Arad dorește să promoveze cultura populară și meșteșugul tradițional, pe baza unei selecții extrem de riguroase și pretențioase a meșterilor care participă la târg. În urma acestei selecții s-a ales meșteșugul tradițional și autentic, care provine din zonele cu tradiție în meșteșugul respectiv, meșteri care lucrează cu materiale tradiționale, așa cum se lucrau, acum 100 de ani și care păstrează acel decor specific zonei respective.

Festivalul Concurs al Cântecului Popular din Ţara Zărandului

În data de 26 august, tot în staţiunea Moneasa, va avea loc cea de-a 49 –a ediţie a „Festivalului Concurs al Cântecului Popular din Ţara Zărandului”, organizată de Consiliul Judeţean Arad prin Centrul Cultural Judeţean Arad.

Evenimentul se va desfăşura la Teatrul de vară Moneasa şi va debuta, la ora 14.00, cu Festivalului concurs al cântecului popular din Țara Zărandului, urmat de un spectacol folcloric susţinut de soliştii: Mariana Deac, Mirela Mănescu, Cornelia Căprariu Roman, Malvina Nagy, Tiberiu Crişan, Voichiţa Suba, Acompaniază Orchestra „Rapsozii Zărandului”, condusă de Petrică Paşca.

 

 

 

Facebook Comments