În urmă cu cel mult jumătate de oră, o femeie a fost răpită de pe stradă chiar în centrul Aradului!
Undeva în jurul orelor 16.00, locuitorii de pe strada Traian Moșoiu, zona Podgoria, au fost martorii unei scene greu de imaginat pentru o zonă liniștită, situată chiar în centrul municipiului. Ceea ce a atras atenția au fost țipetele groaznice ale unei femei care, categoric, avea nevoie de ajutor. Din declarațiile unui martor, se pare că o femeie a fost urcată, împotriva voinței ei, într-o dubă de culoare verde cu număr de Sălaj.
”Eram în scara blocului când am auzit niște țipete îngrozitoare. Instinctiv m-am apropiat de ușa blocului și am văzut ceva ce nu credeam că ar fi posibil să se întâmple în centrul Aradului. O femeie era urcată cu forța într-o dubiță verde aflată în mișcare. La doar câteva secunde, în urma mașinii, am văzut un bărbat care alerga după mașină. Totul s-a petrecut în câteva fracțiuni de secundă. Am sunat la 112, de unde mi s-a spus că au fost deja anunțați”, ne-a relatat un martor.
Până la noi amănunte legate de acest caz, nu putem să nu ne întrebăm: Mai este Aradul un oraș sigur?
UPDATE: Polițiștii efectuează în aceste momente verificări în vederea identificării autoutilitarei, depistării, opririi în trafic și identificării persoanelor care au procedat la lipsirea de libertate a femeii. „Au fost instituite dispozitive de ordine publică, rutieră la intrarea și ieșirea din oraș”, a declarat pentru livearad purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, inspector principal de poliție Lorena Radu.