Astăzi este Ziua lucrătorilor din penitenciarele din România

by Dana B.

În fiecare an, la 29 iunie, Administraţia Naţională a Penitenciarelor sărbătoreşte Ziua lucrătorilor din penitenciarele din România. Este data la care Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii sistemului, potrivit site-ului http://anp.gov.ro/.

În baza protocolului încheiat în anul 1993 între Ministerul Justiţiei şi Patriarhia Română, s-a decis acordarea asistenţei religioase în penitenciarele din România, elaborându-se statutul preotului de penitenciar, iar unităţile fiind încadrate cu preoţi.

Ziua de 29 iunie, la care se sărbătoresc Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, a devenit şi Ziua lucrătorilor din penitenciarele din România. În cadrul acestor unităţi, se organizează „Ziua porţilor deschise”, precum şi manifestări menite să omagieze foştii şi actualii lucrători din acest sistem. Această zi constituie un bun prilej pentru promovarea tradiţiilor organizaţionale ale instituţiilor penitenciare, precum şi pentru îmbunătăţirea percepţiei opiniei publice cu privire la rolul lucrătorilor de penitenciar în societate.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments