La nici șapte luni de la înveșnicirea Regelui Mihai, Asociația arădeană ”Amicii Regelui Mihai” pune punct unei activități de aproape trei decenii.
Așa ar putea suna, pe scurt, știrea care ar putea ”bifa” încheierea activității unei asociații, însă, cum, în cazul de față, nu vorbim doar despre activitatea unei asociații ci despre un spirit, o flacără ținută vie de oameni anume aleși, și știrea tinde a se transforma într-o stare. În cazul meu, una menită a mă purta prin registrul unor trăiri greu de îmbrăcat în cuvinte.
Și cum unele lucruri e bine să se întâmple și mai târziu decât niciodată, chiar dacă pe mulți dintre cei care îi știam a fi ”în Duhul Regelui” îi cunoșteam de ceva vreme, am pășit pentru prima dată în sediul Asociației, în 6 decembrie 2017, imediat după slujba de pomenire oficiată la Catedrala arhiepiscopală pentru Majestatea Sa Regele Mihai. Prima impresie, și cea care avea să rămână definitorie pentru următoarea perioadă, va puncta cel mai probabil veșnicia ca fiind”încăperea parcă din altă lume, una cu duh bun și impunătoare prin simplitatea ei, unde preț de câteva secunde puteai avea impresia că dacă Majestatea Sa ar fi stat pe scaunul din fața propriei cărți de condoleanțe ne-ar fi privit blând și ne-ar fi spus că o să trăiască prin mărturia fiecăruia dintre cei prezenți…”
Asociația ”Amicii Regelui Mihai” și revista ”Coroana de Oțel”, de aproape trei decenii pentru Rege și Regat
Artur Chomiuc este numele Omului de care se leagă indisolubil atât asociația cât și revista.
Omul care, pentru Rege, a sfințit locul și timpul printr-o neîntreruptă activitate voluntară, neavând nici o zi de repaus, dăruind sute de mii de pliante la diferite activități, mii de fotografii în multe orașe din țară, expoziții și simpozioane.
Omul datorită căruia, în cei 27 de ani de apariție neîntreruptă (după anul 1997, rămânând și singura revistă de profil regalist din România), publicația ”Coroana de Oțel”, fondată la Arad, s-a transformat într-un adevărat tezaur prin sutele sau chiar miile de articole găzduite în paginile celor 150 de numere apărute și despre ale căror eforturi de publicare nădăjduiesc a scrie în rânduri viitoare.
Omul care, în testamentul intitulat ”Un suflet își strigă durerea” apărut în ultimul număr al Coroanei de Oțel, avea să spună că ”Regele nostru era iubit pentru faptul că iubea poporul, intra în casele oamenilor și nu sfia să guste din ceea ce i se oferea. (…)
Am tânjit toată viața după obiceiul strămoșesc. Acum, în amurgul existenței mele le văd, le pricep , însă primesc o doză de nemulțumire și zbucium sufletesc. Limbajul violent, inimaginabilele sudalme obscene, degradarea morală și praful nepăsării care acoperă totul mi-a rănit trupul și mi-a schilodit rațiunea…”.
Și ce n-aș da ca amărăciunea acestui testament să poată fi cumva preschimbat în mulțumire și liniște sufletească.
26 iunie 2018, o altă zi de Rămas Bun
”S-a închis un capitol. Un capitol din viața noastră pe care l-am dăruit, după puterile și știința noastră Regelui nostru iubit și ideii de monarhie. Speranța nu a murit însă și o vom duce în sufletele noastre mai departe până, cu ajutorul lui Dumnezeu, se va înfăptui”, a spus domnul Mircea Dan Irimescu, unul dintre Amicii Regelui Mihai, în ziua în care ei, membrii asociației, aveau să facă ultima poză împreună în fața sediului.
În statutul Asociației se precizează că societatea va exista cât timp va fi în viață Regele Mihai. Așadar, astăzi, 25 iunie 2018, în urma Adunării Generale s-a hotărât închiderea Asociației, urmând ca zilele viitoare să se purceadă la toți pașii legali care să pună punct unei activități de aproape trei decenii (29 de ani de activitate continuă, dintre care 27 cu Personalitate juridică), însă, cu siguranță nu și spiritului Amicilor. După acel Rămas Bun din 16 decembrie, astăzi, un nou Rămas Bun avea să răzbată nerostit din atmofera apăsătoare a finalului de drum la care au fost martori unii dintre cei mai demni și frumoși oameni pe care i-am întâlnit vreodată: Amicii Regeleui Mihai.
Ce a putut însemna o astfel de zi pentru Amici? Nu știu. Însă, când cuvintele nu pot răspunde, imaginile capătă glas…
NIHIL SINE DEO!
foto: Mircea Dan Irimescu
