Întreg sistemul de asigurare a serviciilor de sănătate este în prezent bulversat de problemele aplicațiilor informatice care asigură operațiunile de decontare și nu numai. Nevoia unei soluții urgente, precum și responsabilizarea persoanelor cărora le este atribuită administrarea sistemului, a fost abordată de către medicul arădean Adrian Wiener, prin intermediul unei interpelări adresate ministrului sănătății.
Conform senatorului USR, expirarea contractelor pentru mentenanța bazelor de date Oracle ale componentelor PIAS la 1 aprilie 2018 (mentenanța pentru SIPE, SIUI si CEAS – asigurate până la acea dată de SIVECO), iar de la 1 mai mentenanța pentru SIPE, a declanșat fluctuații severe de funcționare ale sistemului informatic gestionat de CNAS (PIAS – Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate), acesta fiind indisponibil din 10 mai 2018, ora 20.00.
Adrian Wiener, senator USR Arad: ”Un sistem de maximă importanță pentru asigurarea serviciilor medicale, în care s-au investit 180 de milioane de euro trebuie administrat cu maximă responsabilitate, iar căderea acestuia trebuie să fie urmată de asumarea erorilor și de sancțiuni. Ministerul trebuie să identifice cine se face vinovat pentru evidenta inadecvare a continuității contractuale a mentenanței unui sistem informatic atât de complex, al treilea din România ca și complexitate. Cine răspunde și în ce fel pentru disconfortul major produs medicilor de familie și celorlalți furnizori de servicii care au stat ore întregi, chiar și noaptea, pentru a introduce și valida consultațiile și rețetele? Dar pentru eventuala paralizare a întregului sistem public de sănătate din România?
Doresc să știu dacă mai există garanții în ceea ce privește acuratețea și consistența datelor din sistem? Vor fi necesare cheltuieli suplimentare datorate acestei iresponsabilități administrative majore? Și dacă da, va răspunde cineva patrimonial pentru acestea?
Nu în ultimul rând doresc să ni se comunice în ce stadiu se află procedura de licitație pentru noile contracte de mentenanță și care este intervalul de timp estimat până la finalizarea procedurii de atribuire?”