Sâmbătă, oameni din peste 7000 de orașe, din 180 de țări, vor stinge simbolic lumina și vor aprinde conversația despre biodiversitate, participând la cea mai mare mișcare voluntară de mediu din toate timpurile, Ora Pământului (Earth Hour). În România, 25 de orașe au anunțat organizarea unor activități, in ciuda fenomenelor meteo extreme din ultimele zile. Este vorba despre Adjud, Arad, Aiud, Bacău, Braşov, Brăila, Bistriţa, Bucureşti, Buzău, Constanţa, Făgăraş, Drobeta Turnu Severin, Iaşi, Moineşti, Oradea, Oneşti, Panciu, Râmnicu Vâlcea, Reşiţa, Roman, Roşiorii de Vede, Satu Mare, Sibiu, Sighişoara, Tulcea, Turda, Vaslui, Vulcan.
În toată țara vor avea loc mai multe evenimente și activități organizate pentru a marca Ora Pământului, precum ture cu bicicletele, concerte în aer liber și nu numai. Lista acestora va fi actualizată constant pe ora-pamantului.ro și pe pagina de Facebook WWF Romania.