Care sunt secretele celor mai sănătoși oameni

by Dana B.

Urmarind atat studii din strainatate, dar si stilul de viata al celor sanatosi de pe meleagurile noastre, o serie de specialisti au intocmit liste cu secretele celor mai sanatosi oameni.

  1. Dieta si cumpatarea. Se pare ca cei care se imbolnavesc foarte rar consuma alimente naturale preparate cu mana lor. Aceste persoane nu cumpara dulciuri sau alimente semipreparate si nici condimente, ei folosesc frunzele verzi ale zarzavaturilor si radacinile crude pentru condimentare, pana si piperul il macina din boabe. Mancarurile le prepara in casa doar din fructe, legume si uneori carne (proaspata), pana si painea este de casa. De asemenea aceste persoane mananca putin si cumpatat, in functie de efortul pe care l-au depus in acea zi. Foarte rar mananca prajit, iar branzeturile sau iaurturile sunt de asemenea facute in casa din lapte de vaca. Mezelurile, untul, margarina sau excesul de carne nu exista in viata acestor oameni. Pentru tara noastra am putea spune ca ei sunt cei care isi fac proviziile alimentare de “la tara”, acestea fiind mult mai sanatoase. Si inca ceva: aceste persoane prefera ceaiul (neindulcit sau indulcit cu miere) in locul cafelei, nu fumeaza si iau intotdeauna micul dejun.
  2. Exercitiul fizic. Persoanele care se imbolnavesc foarte rar, au grija sa faca miscare. Prefera sa plece la munca mai devreme astfel incat sa mearga pe jos chiar si distante mari. Ei spun ca prefera sa mearga o ora pe jos pana la serviciu decat sa petreaca acest timp in trafic. De asemenea ei nu folosesc liftul chiar daca stau la etajul 10. Multi insa locuiesc in mediul rural, asadar nici nu isi pun problema liftului.
  3. Placerea pentru ceapa si usturoi. Cei care se imbolnavesc rar sunt iubitori de ceapa si usturoi. Mananca zilnic cu placere aceste legume si le folosesc din belsug in preparatele de casa ori le consuma ca atare, naturale, proaspete.
  4. Prietenii si familia in preajma. Vizitarea prietenilor si a familiei saptamanal asigura un confort sufletesc de care orice om are nevoie. Sentimentul de apartenenta la o familie si la un grup ofera o mare stabilitate a nevoii sociale a omului, astfel incat acesta se simte ajutat, protejat si mai ales isi poate impartasi usor sentimentele de prietenie si dragoste fata de cei apropiati.
  5. Somnul “perfect”. Persoanele care se imbolnavesc rar si traiesc mult obisnuiesc sa se culce “odata cu gainile” si sa se trezeasca odata cu rasaritul soarelui. Sunt persoane matinale care isi organizeaza timpul astfel incat sa termine in timpul zilei ceea ce si-au propus pentru a se putea culca devreme. In felul acesta toate glandele endocrine si organele cu ritm nictemeral isi pot exercita pe deplin functiile, corpul se odihnesce corect si se regenereaza suficient, nu este de mirare ca aceste persoane par si mult mai tinere decat varsta pe care o au.
  6. Lipsa stresului. Persoanele care se imbolnavesc rar au un alt mod de a vedea lumea. Ei au inteles ca orice problema are rezolvarea ei indiferent daca se streseaza sau nu, iar daca acea problema nu se rezolva, se poate trai cu ea sau se va trece peste. Asadar aceste persoane aproape ca nu sunt stresate, ele nu amana lucrurile astfel incat sa se adune, se simt multumiti la finalul zilei si lipsiti de griji pentru ca au efectuat ceea ce si-au propus. Valorile vietii pentru ei sunt in special cei dragi si timpul petrecut cu acestia.
  7. Si un pahar de vin natural. Se pare ca le place vinul, din cand in cand. Aceste persoane adora sa bea un pahar de vin natural (eventual productie proprie) in ziua de duminica, la o masa in familie, masa cu bunatati, ca doar este duminica.
  8. Bunatatea. Acesti oameni sunt foarte buni si intelegatori, blanzi, adesea credinciosi, acceptand neplacerile ca ceva ce pur si simplu exista, cu speranta in bine. Acesti oameni interpreteaza pozitiv pana si cele mai suspecte situatii, gandind de exemplu ingrijorati ca o persoana poate chiar are probleme daca nu s-a prezentat cum a promis, si nu ca este neserioasa.

 

Sursa: sanatate.bzi.ro

Facebook Comments