Centrul Militar Arad sărbătorește în aceste zile 50 de ani de la înființare, în clădirea de pe Bulevardul Decebal fiind organizate o serie de evenimente dedicate acestei aniversări. La una dintre ele, joi, la prânz, a participat și primarul Aradului, Gheorghe Falcă, alături de cel pe care-l pregătește de zor să-i urmeze la tron, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea.
Neavând loc de parcare, poate și pentru că în 14 ani de mandat n-a fost preocupat de problema parcărilor, primarul Falcă s-a gândit să lase mașina pe unde s-a nimerit, mai precis în poarta Centrului Militar. Că în curte erau parcate mașini sau că angajați ai instituției ar fi dorit să intre cu autoturismele în acea curte nici nu mai are importanță. Tot ce contează e faptul că primarul Gheorghe Falcă a putut să coboare din mașina primăriei direct în Centrul Militar, fără să fie nevoit să-și obosească piciorușele pe străzile pline de gropi.
De fapt, greșim, și ne cerem scuze anticipat. Nu Falcă e cel care a parcat, ci vreun șofer, vecin, neam, cunoscut etc. Ba chiar am fi tentați să credem că Falcă nici nu e în Arad, n-a participat nici la aniversarea de la Cercul Militar, iar cine l-a văzut la acel eveniment nu poate fi altceva decât un pesedist cârcotaș. Falcă respectă legea, ca să fie clar, comuniștilor !