Polițiștii Serviciului de Ordine Publică împreună cu reprezentanți ai Biroului de Combatere a Delictelor Silvice, specialiști ai Direcției Silvice Arad și ai Gărzii Forestiere Oradea au desfășurat ieri, o acțiune în cadrul unui plan cu aplicabilitate la nivel national, în scopul prevenirii și combaterii ilegalităților în domeniul forestier.
Astfel, la data de 14 februarie a.c., în urma controalelor efectuate la o societate de pe raza localității Cuied, s-a constatat că în perioada 14 iunie 2017- 14 februarie a.c., administratorul unității ar fi achiziționat și comercializat 861 metri cubi de material lemnos (lemn de foc) în valoare de aproximativ 86.100 de lei, cu încălcarea prevederilor legale.
Cantitatea de material lemnos a fost valoric indisponibilizată în vederea confiscării.
Totodată, societatea comercială a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei.