Vicepreşedintele Consiliului Judeţan Arad Sergiu Bîlcea a ieşit public şi s-a lăudat cu asfaltarea unor drumuri dar şi cu reabilitarea trotuarelor în unele zone ale municipiului.
În mod normal, Sergiu Bîlcea ar trebui să se ocupe de drumurile judeţene, drumuri pe care le are în subordine directă. Cum multe dintre acestea sunt sub orice critică, şi vicele CJA nu se poate lăuda cu ele, a apelat la drumurile municipale, cele care sunt administrate de Primăria Arad.
De fapt, unele dintre cele 43 de proiecte pe care Sergiu Bîlcea le aruncă precum praful în ochii arădenilor, au avut serioase probleme la scurt timp după finalizarea lucrărilor.
Unul dintre exemple este cel al străzii Voinicilor, din cartierul Micălaca. La doar două luni de la finalizarea lucrărilor, au fost necesare alte lucrări de reparaţii, întrucât asfaltul a cedat în mai multe locuri.
Faptul că arădenii sesizează apropae zilnic starea proastă a mai multor drumuri judeţene îi lasă „reci” pe şefii Consiliului Judeţean Arad.
Printre aceste drumuri judeţene, de care Sergiu Bîlcea ar trebui să se ocupe, se numără drumul Arad-Şiria-Seleuş, Sebiş-Dieci, Măderat-Tîrnova, Şilindia-Buteni, etc. Deşi acestea arată sub orice critică, gropile fiind prezente la tot pasul, Sergiu Bîlcea pare mai preocupat de lucrările din municipiu decât de cele pentru care primeşte un salariu baban de la Consiliul Judeţean.